CNA a prelungit licenţa Realitatea TV, într-o şedinţă plină de acuzaţii între membrii Consiliului

CNA a prelungit, joi, cu nouă ani licenţa Realitatea TV, decizia venind însă după numeroase acuzaţii între membrii Consiliului, Narcisa Iorga anunţând că va sesiza Parlamentul cu privire la faptul că CNA nu-şi respectă atribuţiile prevăzute în legislaţia audiovizualului.

138 afișări
Imaginea articolului CNA a prelungit licenţa Realitatea TV, într-o şedinţă plină de acuzaţii între membrii Consiliului

CNA a prelungit licenţa Realitatea TV, într-o şedinţă plină de acuzaţii între membrii Consiliului (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Decizia de acordare a licenţei audiovizuale s-a luat cu şase voturi pentru şi trei împotrivă (Narcisa Iorga, Ioan Onisei şi Dan Grigore).

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a reanalizat, în şedinţa de joi, solicitarea S.C. Realitatea Media SA din Bucureşti de prelungire, cu nouă ani, a licenţei audiovizuale pentru postul Realitatea TV. În şedinţa de marţi, CNA a amânat luarea unei decizii privind prelungirea licenţei postului Realitatea TV.

Astfel, la şedinţa de joi a Consiliului, a fost prezent din nou Stelian Tănase, care, de la 1 noiembrie, va fi director general al Realitatea TV. El a prezentat din nou proiectul editorial al postului Realitatea TV, a cărui licenţă audiovizuală avea ca termen de expirare data de 30 octombrie.

Potrivit lui Stelian Tănase, proiectul editorial al Realitatea TV prevede două aspecte: continuitatea şi elementele de schimbare.

"Poziţia pe care a câştigat-o Realitatea TV în ultimul an, un an şi jumătate (...) ne-a fixat în fiecare trimestru pe locul trei ca audienţe", a spus Stelian Tănase, precizând că, pentru un post de nişă, audienţele atât de ridicate reprezintă "o performanţă".

"Avem câteva proiecte şi, din punct de vedere editorial, intenţionăm o schimbare de orientare destul de pronunţată. Proiectul porneşte prin a parafraza normele BBC. Perioada care vine este foarte tulbure şi, dacă nu o să avem nişte reguli clare pe care să le aplicăm în toate situaţiile, vom avea probleme şi de credibilitate şi de deontologia meseriei noastre. Publicul va constata schimbarea în grila noastră. Ea ţine cont de ceea ce s-ar numi o televiziune de tip occidental. Vom rămâne un post de ştiri, dar ştirile vor privi arii mult mai largi din societatea românească", a explicat Stelian Tănase.

Totodată, Stelian Tănase a precizat că şi grila de weekend a postului se va schimba, astfel încât Realitatea TV va difuza, la sfârşit de săptămână, "programe care ţin de istorie şi de cultură, dar şi documentare".

"Este o televiziune privată, este un business, cineva a investit şi nu vrea să arunce banii pe fereastră. Trebuie să ne punem problema dacă publicul românesc va accepta limbajul sobru, neutru, pe care vrem să-l impunem. Vom diminua proporţia emisiunilor de comentariu, asta a scăzut nivelul de jurnalism, pentru că toată lumea are opinii, dar foarte puţină lume poate să aducă o informaţie verificată. Asta vom face, dar informaţia este scumpă", a explicat Stelian Tănase, invocând şi reducerea masivă a bugetelor de publicitate, care se va menţine şi în 2011.

El a mai spus că noile formate de emisiuni, cu realizatori noi, vor putea fi văzute pe Realitatea TV încă din perioada Crăciunului, noua grilă a postului urmând să fie implementată din prima parte a anului 2011.

Stelian Tănase a mai spus că nu va accepta presiunile în politica editorială în perioada în care o să conducă staţia de televiziune. "Personal, dacă cineva va îndrăzni să mă sune şi să-mi spună ceva despre ce se întâmplă în post, în sensul amestecului editorial, în următoarea oră sau în primul program la care am acces voi comunica acest lucru, indiferent că este şef de partid, preşedinte, premier sau un mare om de afaceri sau un lider de opinie. Lucrul ăsta va fi clar şi o spun public ca să fie preveniţi despre această atitudine, pentru că este un amestec în media pe care noi îl cunoaştem (...) Contează foarte mult de atitudinea ta ca persoană, de curajul tău de a refuza un asemenea tip de compormisuri (...) Nu am venit aici, după atâţia ani, să mă compromit într-o poziţie de director", a explicat Stelian Tănase.

După ce Stelian Tănase a ieşit din sala de şedinţe, discuţiile dintre membrii CNA au fost foarte aprinse, culminând cu acuzaţii din partea unora dintre membrii Consiliului la adresa altor membri.

"Lipsa de profesionalism este direct proporţională cu audienţa", a spus, din start, Narcisa Iorga, membru al CNA. "Domnul Tănase a spus că, dacă va primi un telefon, îşi va da demisia, dar noi ce vom face? Eu îmi menţin poziţia că o staţie, timp de nouă ani, a avut un anumit comportament pe piaţa audiovizuală, trebuie să luăm în considerare şi greşelile CNA", a spus Iorga.

"Mie nu îmi este deloc clar cum este cu acţionariatul acestui radiodifuzor şi cu conducerea lui deliberativo-executivă. Avem o serie întreagă de prevederi foarte clare în legea audiovizualului, ar trebui să cunoaştem acţionariatul până la ultima persoană fizică. Nu înţeleg cum poate un om de afaceri să investească o sumă importantă în managementul unui post şi să plătească pentru a munci. Problema acţionariatului ridică, în opinia mea, şi o problemă la fel de importantă şi anume cine operează, de fapt, licenţa. Sunt întrebări la care, din păcate, nu putem răspunde în acest moment", a spus şi Ioan Onisei, vicepreşedintele CNA.

El a făcut referire la faptul că managementul Realitatea Media a fost preluat de compania Asesoft şi la articolul 59 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "(3) Sunt interzise operarea şi exploatarea licenţelor audiovizuale de către alte persoane decât deţinătorii de drept ai acestora".

"Eu, personal, găsesc o contradicţie evidentă între obiectivele declarate de viitorul manager, pentru care, ca orice om care investeşte bani, obiectivul principal este audienţa, şi acest proiect de grilă de program pentru care obiectivele înseamnă altceva. Nu pun la îndoială onestitatea, calitatea morală şi intelectuală a domnului Stelian Tănase. Mă întreb, însă, şi eu dacă domnul Stelian Tănase nu corespunde intereselor de business şi mâine-poimâine îşi dă demisia", a mai spus Onisei.

În schimb, Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a spus că perspectiva Consiliului trebuie să fie îndreptată către apărarea interesului public.

"Eu cred că perspectiva noastră trebuie să fie de apărători ai interesului public în domeniul audiovizual. Acest post şi-a dobândit un loc important. Este pe locul trei în audienţe", a spus Răsvan Popescu, precizând că, atunci când Realitatea TV a avut abateri de la legislaţia audiovizualului, postul a fost sancţionat de către CNA.

În acest context, Dan Grigore, membru al CNA, a făcut trimitere la faptul că, atunci când Realitatea TV a primit sancţiuni, membrii Consiliului au fost "ameninţaţi" în direct în programele postului.

"Mă mir că vă deranjează că orice om are dreptul să acţioneze la instanţă. Orice radiodifuzor are acest drept de a apela la instanţă. Eu sunt de acord ca orice om din ţară să mă dea în judecată", i-a spus Răsvan Popescu. "Într-o societate civilizată, cele mai multe conflicte se tranşează în justiţie. Orice autoritate poate greşi, poate chiar abuza, tocmai de aceea există un organism de arbitraj care este justiţia. E o atitudine legală şi corectă", a mai spus preşedintele CNA.

"Legiferaţi şantajul şi ultrajul, domnule preşedinte. Ameninţarea înseamnă şantaj şi ultraj", i s-a adresat Narcisa Iorga lui Răsvan Popescu.

Totodată, Narcisa Iorga a susţinut că "CNA nu şi-a îndeplinit acest garant al interesului public". "A intervenit cu dublă măsură pentru a aplica sancţiuni în cazuri aproape similare (...) CNA nu-şi respectă propriile decizii. Sancţiunile minore pe care dumneavoastră spuneţi că le-am aplicat când Realitatea TV s-a abătut de la lege - 21 de somaţii şi o singură amendă într-un an - sunt inadmisibile. Cred că noi, CNA, avem o mare problemă (...) Eu consider că nu radiodifuzorii sunt principalii vinovaţi pentru degradarea spaţiului audiovizual, ci noi ca instituţie. Eu consider că trebuie să ne asumăm răspunderea pentru vina pe care o avem şi consider că şi Comisiile parlamentare trebuie să asculte şi părerile noastre. Eu consider că va trebui să ne adresăm Parlamentului pentru a lămuri ce se întâmplă cu noi, cu acest Consiliu", a spus Narcisa Iorga.

Astfel, Narcisa Iorga a spus că va face demersul de a sesiza Parlamentul în legătură cu faptul că membrii CNA au o problemă în privinţa respectării legii audiovizualului.

Membrii CNA Dan Grigore şi Cristina Trepcea au spus că susţin demersul Narcisei Iorga.

Pe de altă parte, Narcisa Iorga l-a acuzat pe Răsvan Popescu că nu a pus pe ordinea de zi o adresă din partea Comisiilor parlamentare, care cer Consiliului să-şi precizeze poziţia cu privire la stenogramele apărute în presă din dosarul penal al omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu. Stenogramele reprezintă discuţii cu politicieni - Mircea Geoană, Dan Ion Popescu, Cozmin Guşă - şi jurnalişti (Bogdan Chirieac, Cătălin Popa, Corina Dragotescu, Sergiu Toader).

"De ce nu spuneţi în Consiliu - sau poate am eu o informaţie greşită - că aţi primit o adresă din partea Comisiilor parlamentare cu privire la un raport de activitate?", l-a întrebat Iorga pe Popescu.

"Am trimis adresa la Juridic (Departamentul Juridic al CNA, n.r.), aşa cum se întâmplă cu orice adresă. Ei ne solicită punctul de vedere în legătură cu eventuale ingerinţe în politica editorială de la Realitatea TV. Adresa a venit miercuri şi a fost dirijată către Juridic, se va face un raport şi apoi va intra în Consiliu", i-a explicat Răsvan Popescu.

"În prelungirea de licenţă, nu trebuie să ignoraţi faptul că CNA, sub conducerea dumneavoastră, a încurajat atitudinea agresivă şi în derâdere faţă de legea radiodifuzorilor", i-a spus, în schimb, Narcisa Iorga.

Acest fapt l-a făcut pe Popescu să spună că toate sancţiunile aplicate de CNA se iau în urma votului în cadrul Consiliului.

"Noi te-am votat să fii preşedintele acestei instituţii. Nu ai avut nicio atitudine, nu ai apărat instituţia. Hotărârile care se iau prin vot trebuie apărate de preşedintele instituţiei. O instituţie (Realitatea TV, n.r.) mă atacă şi mă ameninţă penal pentru îndeplinirea unei obligaţii de serviciu", a spus, în schimb, Dan Grigore, adresându-i-se lui Popescu.

Un alt membru al CNA, Mihai Mălaimare, a propus ca aceste discuţii să aibă loc doar între membrii CNA. "Ar trebui să discutăm între noi", a spus Mălaimare.

"Asta e o metodă comunistă să discutăm între noi", a spus Narcisa Iorga. "Eu nu sunt deloc comunist", i-a răspuns Mihai Mălaimare. "Narcisa nu a spus că tu eşti comunist, ci că metoda este comunistă. Eşti puţin naiv", i-a spus, la rândul său, Dan Grigore .

"Eu nu sunt naiv, ci civilizat", a spus Mălaimare, extrem de supărat. "Eu găsesc jenante aceste discuţii", a mai spus el.

Realitatea TV este prima televiziune de ştiri din România, lansată în anul 2001 şi deţinută iniţial de Silviu Prigoană. Televiziunea a fost preluată de o societate controlată de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu în anul 2003.

Decizia de autorizare iniţială a postului Realitatea TV fost dată de CNA în 30 octombrie 2001, fapt pentru care licenţa audiovizuală a postului Realitatea TV expiră pe 30 octombrie 2010.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici