CNA: Postul Antena 3, somat pentru spotul cu mesajele lui Traian Băsescu

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis joi să someze cu intrarea în legalitate postul Antena 3 privind difuzarea unui clip de animaţie în care sunt prezentate mesaje electorale ale preşedintelui Traian Băsescu, considerând că materialul constituie "publicitate politică".

34 afișări
Imaginea articolului CNA: Postul Antena 3, somat pentru spotul cu mesajele lui Traian Băsescu

CNA: Postul Antena 3, somat pentru spotul cu mesajele lui Traian Băsescu (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Potrivit CNA, începând din data de 3 septembrie 2010, postul de televiziune Antena 3 prezintă un clip de animaţie în care câteva dintre mesajele electorale ale preşedintelui Traian Băsescu sunt ilustrate într-o atmosferă sumbră, tensionată şi ameninţătoare (imagini şi fundal sonor), prin intermediul a două tipuri de personaje umanoide.

Un personaj mic şi alb priveşte pe fereastră cum, în stradă, doi indivizi înalţi şi întunecaţi prăjesc la proţap pe cineva asemenea lui, iar într-un cort se văd două siluete care lovesc cu topoarele în cineva întins pe masă, în timp ce pe ecran apare mesajul "Arde-i!". Personajul vede apoi o pădure de ţepe în faţa unei clădiri, despre care se sugerează că este Palatul Victoria, iar un gardian înalt şi sumbru îi face semn să plece, pe ecran fiind afişat mesajul "La ţepe în Piaţa Victoriei". Mesajul "Aici sunt banii dumneavoastră!" apare la începutul unei scene în care o armată de personaje înalte, întunecate, se îndreaptă ameninţător către un grup de protestatari. Alte mesaje prezentate în clip sunt: "Voi sunteţi adevărata majoritate!", "Voi reforma instituţiile statului!" şi "România, trezeşte-te!".

Membrii CNA au decis că spotul respectiv constituie "publicitate politică". Potrivit articolului 155 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, "constituie publicitate politică clipurile publicitare care promovează un partid, un om politic sau un mesaj politic" şi "publicitatea politică este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală". Astfel, CNA a decis somarea postului Antena 3 cu intrarea în legalitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici