Concert în memoria pianistei Mihaela Ursuleasa, joi seară, la Ateneul Român

Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu", dirijată de Horia Andreescu, şi pianista germană Magdalena Mullerperth vor susţine, joi, între orele 19.00 şi 21.00, la Ateneul Român din Bucureşti, un concert în memoria Mihaelei Ursuleasa, care a decedat pe 2 august, la vârsta de 33 de ani.

274 afișări
Imaginea articolului Concert în memoria pianistei Mihaela Ursuleasa, joi seară, la Ateneul Român

Concert în memoria pianistei Mihaela Ursuleasa, joi seară, la Ateneul Român (Imagine: mihaelaursuleasa.com)

Concertul simfonic "In Memoriam Mihaela Ursuleasa" va avea loc în Sala Mare a Ateneului Român, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Concertul este susţinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu", dirijată de Horia Andreescu, iar solistă este pianista Magdalena Mullerperth.

Programul concertului cuprinde: "Rapsodia română nr. 2" de George Enescu, "Concertul în la minor pentru pian şi orchestră" de Robert Schumann şi "Simfonia nr. 6, în la major" de Anton Bruckner.

Pianista Magdalena Mullerperth (născută în 1992) este considerată de presa germană o artistă care face parte deja dintre maeştrii generaţiei sale. A început să studieze pianul la 5 ani. Şi-a continuat apoi studiile într-un program pre-universitar la Conservatorul din Karlsruhe. Începând din 2007 a studiat în SUA cu profesorul Alexander Braginsky în Minnesota şi cu profesorul Jerome Rose la New York. Între timp a participat la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale, la care a obţinut peste 35 de premii. Activitatea sa concertistică este marcată de spectacolele susţinute în SUA, în anul 2008, cu Orchestra din Minnesota, având la pupitru pe Marc Russel Smith, dar şi de cele susţinute mai târziu cu Filarmonica din Stuttgart, dirijată de Simon Guadenz.

Încă din 2006, presa germană scria despre talentata pianistă: "Ar trebui să ţinem minte acest nume... o pianistă excepţionala în lumea contemporană a muzicii", iar în 2010, revista germană de specialitate Piano News afirma: "…un debut extraordinar, va fi pasionant să urmărim cariera acestei tinere pianiste".

Acest concert face parte din programul turneului pe care Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu" îl va efectuata în perioada 22 - 25 septembrie, în Germania.

Pianista Mihaela Ursuleasa a fost găsită decedată pe 2 august, în apartamentul ei din Viena, de impresara sa, Andreea Butucariu. Ursuleasa, care avea 33 de ani, se stabilise la Viena de foarte mulţi ani, unde locuia cu mama ei şi fetiţa sa.

Autorităţile vieneze au indicat drept cauză probabilă a morţii pianistei - care era cetăţean austriac de foarte mulţi ani - o comoţie cerebrală.

Mihaela Ursuleasa a fost înmormântată, în 10 august, pe Aleea Artiştilor de la cimitirul Bellu din Bucureşti, cu onoruri militare şi în aplauzele a zeci de persoane prezente la ceremonie.

Născută pe 27 septembrie 1978, Mihaela Ursuleasa a avut şansa, la vârsta de 13 ani, să fie ascultată de celebrul dirijor Claudio Abbado, care i-a oferit posibilitatea de a-şi construi întreaga pregătire muzicală printr-o bursă de studii la Viena, la clasa profesorului Heinz Medjimorec. Momentul decisiv al carierei sale a fost câştigarea marelui premiu la una dintre cele mai importante competiţii internaţionale, "Clara Haskil", din Elveţia - în 1999. Au urmat apariţii sub bagheta lui Claudio Abbado la Viena, la Festivalul de la Sankt Petersburg şi München, recitaluri la Roma, Frankfurt, Davos, Festivalul Schleswig-Holstein.

Mihaela Ursuleasa a concertat regulat alături de Filarmonicile din Hamburg, Köln, Bamberg, Rotterdam, Dresda şi orchestrele Wiener Symphoniker, Concertgebouw din Amsterdam, Tonhalle din Zürich, Cincinatti Symphony Orchestra, de orchestrele radio din Viena, Varşovia, Berlin. A avut apariţii încununate de succes la Carnegie Hall, Royal Symphony Hall.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici