Concursul "George Enescu": 180 de concurenţi- 63 concurenţi la vioară, 60 la pian şi 57 la violoncel

Ediţia din acest an a Concursului Internaţional "George Enescu" reuneşte 180 de concurenţi - 63 de concurenţi la vioară, 60 de concurenţi la pian şi 57 de concurenţi la violoncel.

360 afișări
Imaginea articolului Concursul "George Enescu": 180 de concurenţi- 63 concurenţi la vioară, 60 la pian şi 57 la violoncel

Concursul "George Enescu": 180 de concurenţi- 63 concurenţi la vioară, 60 la pian şi 57 la violoncel

Cei 180 de concurenţi provin din 37 de ţări şi 5 continente. Cei mai mulţi concurenţi sunt din România, 26 la număr (13 la pian, 7 la violoncel şi 6 la vioară). Pe locul al doilea ca număr de concurenţi se situează Coreea de Nord (22), urmată de Japonia (17), Rusia (16) şi Germania (12).

De asemenea, până în acest moment, la cea de-a XX-a ediţie a Concursului internaţional "George Enescu" au fost înregistrate 31 de lucrări pentru secţiunea compoziţie (16 camerale, 15 simfonice).

Anul acesta, Concursul internaţional "George Enescu" se va desfăşura între 3 şi 11 septembrie, iar ceremonia decernării premiilor va avea loc în data de 11 septembrie, cu prilejul concertului de gală al laureaţilor.

Concursul va fi jurizat de renumiţi muzicieni şi profesori. Astfel, la secţiunea pian, din juriu fac parte: Alan Weiss (SUA), Akiko Ebi (Japonia), Karin Lechner (Argentina), Wolfgang Manz (Germania), Danielle Laval (Franţa), Michael Roll (Anglia), Dan Grigore (România), Valentin Gheorghiu (România), Andrei Pisarev (Rusia).

La secţiunea vioară, juriul este format din: Mihaela Martin (România), Florin Croitoru (România), Igor Petrushevsky (Anglia), Sergey Kravchenko (Rusia), Nam Yun Kim (Koreea), Krsysztof Wegrzyn (Germania), Mieczyslaw Szlezer (Polonia), Agustin Leon Ara (Spania), Boris Kuschinir (Austria).

La secţiunea violoncel, juriul este format din: Marin Cazacu (România), Frans Helmerson (Suedia), Arto Noras (Finlanda), Philippe Muller (Franţa), Vladimir Malinovsky (Rusia).

Secţiunea compoziţie va avea un juriu format din: Bernard Cavanna (Franţa), Dan Dediu (România), Costin Miereanu (România), Octavian Nemescu (România), Cornel Ţăranu (România), Hubert Stuppner (Italia), Zygmunt Krause (Polonia).

Valoarea totală a premiilor pentru fiecare secţiune de interpretare (pian, violoncel şi vioară), dar şi pentru secţiunea compoziţie a Concursului Internaţional "George Enescu" ediţia 2011 este de 47.000 de euro.

Cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Internaţional "George Enescu" are loc între 1 şi 25 septembrie, în Bucureşti, dar şi în Cluj-Napoca, Sibiu şi Timişoara.

Festivalul "George Enescu" este coordonat de Artexim, societate din subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, sub direcţia lui Mihai Constantinescu, în timp ce preşedintele şi directorul artistic al evenimentului este Ioan Holender.

Festivalul "George Enescu", care are loc o dată la doi ani, a fost înfiinţat în 1958 ca semn al recunoaşterii geniului enescian, pentru a omagia astfel viaţa şi creaţia marelui compozitor român. Primele ediţii ale acestui festival şi concurs au reunit nume sonore ale vieţii muzicale internaţionale ale acelei vremi, printre care s-au numărat Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter şi Herbert von Karajan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici