COOLTURA de WEEKEND. De la muzică clasică la bairam: Party pe acoperiş.Teatru sub Lună. Nopţi cu Mozart

Weekendul 8-10 iulie poate fi asemănat cu o struţocămilă. Dacă intelectualii merg la Festivalul Mozartissimo sau la Seara Bucureşteană cu scriitori români de la Librăria Humanitas, cei cu poftă de antren se strâng la The Biggest Rooftop Party in Town. Iată orarul de distracţie:

339 afișări
Imaginea articolului COOLTURA de WEEKEND. De la muzică clasică la bairam: Party pe acoperiş.Teatru sub Lună. Nopţi cu Mozart

COOLTURA de WEEKEND. De la muzică clasică la bairam: Party pe acoperiş.Teatru sub Lună. Nopţi cu Mozart (Imagine: Andreea Balaurea / Mediafax Foto)

VINERI

FESTIVALUL urban Teatru Sub Lună: Artă pentru tineri, spectacole independente şi concerte de jazz, la Quantic Pub, Grozăveşti

Festivalul de teatru urban "Sub Lună" a apărut din dorinţa de dezvoltare artistică a circuitului de artă urbană din Bucureşti. Ediţia a 2-a se va desfăşura în perioada 8 - 31 iulie, în fiecare weekend. Festivalul va avea loc în minunata grădina de la Quantic Pub 2, Intrarea Grozăveşti, la 3 minute de metroul Grozăveşti. Programul complet al Festivalului se găseşte pe indart.ro. În primul weekend de festival, în Grozăveştiul studenţilor de Sub Lună mergeţi la: deschiderea grădinii, vizitarea expoziţiilor de pictură şi fotografie, spectacole de teatru independent şi concerte de jazz şi blues.Festivalul "Teatru sub lună" vizează în primul rând revitalizarea comunitară, oferind tinerilor un spaţiu de interacţiune, comunicare şi exprimare prin intermediul artei. Cultura este adusă aproape de tineri iar ei pot folosi arta ca mod de a înţelege actul artistic drept un produs accesibil prin care se pot cunoaşte mai bine pe ei înşişi dar şi pe cei din jur.

Pagina de Facebook a evenimentului AICI.

SEARĂ Bucureşteană, prilejuită de lansarea volumului "Bucureştiul meu", apărut de curând la Editura Humanitas.

Evenimentul este un prilej de întâlnire cu autorii care reconstruiesc prin istoriile personale imaginea unui Bucureşti încă nepovestit: Adriana Bittel, Mircea Cărtărescu, Marius Constantinescu, Andrei Crăciun, Ioana Nicolaie, Tatiana Niculescu Bran, Ioana Pârvulescu, Dan Petrescu, Monica Pillat şi Gabriela Tabacu. De la 19:00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Iată ce spune Dan C. Mihăilescu despre "Bucureştii salvaţi în 19 suflete":

"Încă o strălucitoare, bine provocatoare şi miezoasă „carte-maslu“, aşa cum nimerit li s-a spus volumelor colective de la Humanitas care povestesc feeric lumi de altădată, cu (stră)bunici fabuloşi, muzici adolescentine, reverii gastronomice, cărţi formatoare, jubilaţii senzoriale, caznele milităriei, mizeriile ceauşismului şi „casele vieţilor noastre“. De această dată, Bucureştii salvaţi în 19 suflete. Oraş livrat cu dulce indolenţă tuturor contrastelor şi capriciilor edilitare, oraş al grădinilor, birturilor şi bisericilor, al huzurului, cutremurelor, incendiilor şi răzmeriţelor, oraş al noroaielor, crivăţului şi vipiei, halucinant amestec de etnii şi religii, balcanism belaliu veşnic în plin delir arhitectonic, pe scurt: oraşul ideal pentru o „cură de nepăsare“, cum îl califica Paul Morand în 1935. Recapitulat cu fervoare de bucureşteni, dar şi adoptat cu vădită empatie de autori născuţi la Oradea, Târgovişte, Timişoara, Braşov sau Sângeorz, oraşul îşi dezvăluie aici cu lentori de odaliscă fermecele, fie-n Cotroceni, pe Lipscani, Ştirbei-Vodă, la Ateneu, în Cişmigiu, Obor sau Piaţa Romană, fie către Bellu, Lacul Tei, pe Mântuleasa, la Universitate ori spre uriaşul cavou care a înghiţit zona Uranus. Iubit sau detestat, condamnat, cauţionat sau graţiat cu aceeaşi sfântă exasperare."

Pagina de Facebook a evenimentului AICI.

SHORT FILM Screenings at Bucharest Shortcut Cinefest, la Manasia Hub

Bucharest Shortcut Cinefest este o competiţie internaţională de film independent, ce îşi propune să facă cunoscute cele mai bune proiecte cinematografice din mediul online. Reunind filme ale regizorilor din întreaga lume, deja afirmaţi sau în curs de dezvoltare, competiţia promovează filmul scurt în formele sale diverse, aducându-l într-un spaţiu neconvenţional, mai aproape de iubitorii de film.

Pagina de Facebook a evenimentului AICI.

SÂMBĂTĂ

THE BIGGEST ROOFTOP PARTY in Town, la a 4-a ediţie în Bucureşti

All Time Clubbing continuă şi în această vară The Biggest Rooftop Party in Town în Bucureşti şi anunţă sâmbătă, 9 iulie, cap de afiş o legendă a muzicii electronice - James Zabiela. Line-up-ul este completat de Jay Lumen (Ungaria), Reset Robot (UK), Lea Dobricic (Serbia), Nusha si Olivian Nour (România).

Petrecerea va avea loc pe acoperişul showroom-ului Auto Cobălcescu din Splaiul Unirii 311, aceeaşi gazda The Biggest Rooftop Party in Town din 2013 încoace. Pe 9 iulie, rooftop-ul se deschide la ora 19:00 pentru The Biggest Rooftop Sunset in Town, barul special de cocktailuri şi muzica DJ-ului Olivian Nour vor întreţine atmosfera până la apus.

“Continuitatea The Biggest Rooftop Party a fost decisă de publicul petrecerilor noastre- iubitor deopotrivă de muzică electronică şi spaţii neconvenţionale. Pentru cel de-al patrulea an consecutiv vom prinde apusul şi răsăritul la înălţime împreună cu mii de tineri din Bucureşti. E o energie fantastică, care ne face să fim tot mai buni an de an. Conceptul The Biggest Rooftop Party a fost extins şi în alte oraşe din ţară preum Cluj, Timişoara, Iaşi; ne bucurăm să fim ambasadori ai muzicii electronice în întreaga ţară”, declară Cosmin Eparu, fondator All Time Clubbing.

Biletele au fost déjà puse în vânzare în avans online, în reţeaua www.bilete.ro si livetickets.ro.

Pagina de Facebook a evenimentului AICI.

MARE CHEF de Cumbia la Barul Macaz

Rolando Bruno, maestrul de cumbia punk, sparge sunetul melodic al muzicii populare argentiniene în ritmuri garage şi psihedelice. Superstarul subteran al Buenos Aires-ului, prima oară în Bucureşti, în Barul Macaz, de la 22:00!

Uite cine-i Rolando Bruno.

Pagina de Facebook a evenimentului AICI.

SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ

FESTIVALUL "Mozartissimo", la 260 de ani de la naşterea lui Mozart, în Bucureşti

Centrul Cultural Casa Artelor organizează prima ediţie a Festivalului Mozartissimo, în perioada 8-10 iulie. Astfel se marchează la Bucureşti cei 260 de ani împliniţi de la naşterea celebrului compozitor W. A. Mozart.

Evenimentul este cu intrare liberă, în limita locurilor disponibile, şi se adresează tuturor bucureştenilor, iubitori ai muzicii clasice, dar mai ales ai nobleţei muzicii lui Mozart.

Iată programul Festivalului:

Vineri, pe 8 iulie, de la ora 17:00, la Sala Brâncuşi se desfăşoară vernisajul expoziţiilor „Viaţa şi opera lui Mozart” şi “Portretele lui Mozart” şi lansarea cărţii “Scrisorile lui Mozart” în Colecţia Esenţial - invitat Prof. univ. dr. Muzicologul Grigore Constantinescu;

De la ora 17:30, la Sala Eliad are loc conferinţa “Mozart şi capcana clişeului”, susţinută de Marius Constantinescu;
De la ora 18:30 se inaugurează Sala Mozart şi are loc un recital cameral „Mozartissimo” susţinut de Horia Mihail (pian);
De la 20:00, în Curtea Mare se desfăşoară un concert Extraordinar Orchestra Symphactory. Dirijor: Tiberiu Soare. Solişti: Diana Ţugui , Maria Jinga, Şerban Vasile
De la ora 22:00, în Amfiteatru se va proiecta filmul documentar BBC, „Geniul lui Mozart”- Partea I

Sâmbătă, pe 9 iulie, de la ora 17:00, la Sala Eliad: Proiecţie "Opera lui Mozart la Viena";
De la Ora 17:30, la Sala Eliad: Conferinţa "Celălalt Mozart" susţinută de dirijorul Tiberiu Soare;
La 18:30, în Sala Mozart: Recital cameral “Mozartissimo” susţinut de Ion Bogdan Ştefănescu (flaut) şi Verona Maier (pian);
De la ora 20:00, în Curtea Mare: Concert Extraordinar Camerata Regală. Dirijor: Horia Andreescu. Solist: Gabriel Croitoru (vioara)
De la 22:00, în Amfiteatru: Proiecţia filmului documentar BBC, „Geniul lui Mozart”- Partea II

Duminică, pe 10 iulie de la ora 17:00, în Sala Eliad: Proiecţie "Opera lui Mozart la Viena"; Ora 17:30, Sala Eliad: Conferinţa „Cosmogonia lui Mozart” susţinută de prof. univ. dr. Grigore Constantinescu; Ora 18:30, Sala Mozart: Recital cameral “Mozartissimo” susţinut de Cvartetul Elite;
De la ora 20:00, în Curtea Mare: Concert Extraordinar Orchestra Simfonică Bucureşti. Dirijor: Jin Wang. Corul Accoustic. Dirijor cor: Daniel Jinga. Solişti: Iuliana Roşca, Cătălin Opriltoiu, Iulia Isaev, Emanuela Pascu, Andrei Lazăr, Iustinian Zetea.

Pagina de Facebook a evenimentului AICI.

TÂRG cu lucruri de la copii pentru alţi copii

Previously Loved – Kids, târg cu lucruri de la copii pentru alţi copii. Este un târg cu vanzare ce va avea loc în strada Puţul cu Plopi nr 8, foarte aproape de parcul Cişmigiu, organizat sâmbătă, 9 iulie, între orele 10.00-18.00, cu INTRARE LIBERĂ. La târg comercializăm produse de calitate, curate, în perfectă stare, obiecte dornice să fie iubite şi folosite din nou. La acest eveniment sunt vândute hăinuţe, accesorii vestimentare, jucării, jocuri, cărţi, obiecte de puericultură, folosite sau nu, alese cu grijă. Plata se efectuează numai cash. La târg nu se schimbă obiecte, nu se aduc obiecte pentru a fi vândute în locaţie, cu excepţia celor aduse de expozanţi. Consiliere în alegerea şi utilizarea obiectelor.

Pagina de Facebook a evenimentului AICI.

DUMINICĂ

WAFFLES MADNESS, Ceainăria La Un Ceai

Sâmbătă si duminică, 9 şi 10 iulie, între orele 14:00 şi 19:00, la ceainărie vă aşteptă porţii delicioase şi generoase de waffles cu...ce vreţi voi.

Umpluturi la alegere: îngheţată, nutella, unt de arahide, cocktail de fructe, frişcă, sirop de ciocolată, sirop de căpşuni, biscuiţi oreo, fulgi de migdale, nuci, dulceaţă, M&Ms.

Pagina de Facebook a evenimentului AICI.

DEEP HOUSE în Grădina Botanică

10 iulie, între 14:00 şi 22:00, se scrie a doua filă din povestea CABAL, narată în Grădina Botanică de semi-zeul Tensnake şi maestrul Culoe de Song. Dacă Tensnake, retras în oraşul nemţesc Hamburg, se face responsabil de transformarea şi cultivarea deep house-ului contemporan universal, Culoe de Song propagă înţelepciunea muzicală specifică originilor sale sud-africane pe mapamond cu o consecvenţă admirabilă. Experienţa CABAL 02 este completată de un LIVE act susţinut de artista locală Helen, Disco Snagov şi Andreea Veder.

Fizicul şi mintea se află în simbioză de satisfacere senzorială, a doua experienţă CABAL din Grădina Botanică materializându-se într-un colaj de răsfăţ duminical: atracţii culinare de inspiraţie marină pregătite de Marin seafoodgrill, Gelatecco ne bucură cu îngheţata artizanală spectaculoasă, efervescenţa estivală specifică Prosecco Bar şi selecţia deja adorată de cocktailuri urbane cu te sau cireşe create de mixologiştii CABAL.

Pagina de Facebook a evenimentului AICI.

FILME ÎN GRĂDINĂ sau Les courts des grands la Beat bar umanist

Beat bar umanist, Institutul Cultural Francez si Asociaţia Proiecţiii Alternative vă invită cu entuziasm la filme franţuzeşti în grădină, în fiecare săptămâna, cât e vara de lungă, Nouvelle Vague, Rive Gauche, French Impressionist Cinema, Poetic Realism. Jumatate de secol de film francez, in 95 min, cinci scurt-metraje, reunite sub numele “Les courts de grands”, o selecţie de film, realizată de Institutul Francez, aparţinând regizorilor:

~ Jean-Luc Godard – Tous les garcons s’appellent Patrick, 1957, 21′
~ Francois Reichenbach – A la memoire du rock, 1963, 11′
~ Jean Rouch – Les Veuves de quinze ans, 1964, 25′
~ Laurent Cantet – Tous a la manif, 1994, 26′
~ Jean-Pierre Jeunet, 1989, 8′
Intrarea liberă&veselă.

Pagina de Facebook a evenimentului AICI.
 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici