Corul Madrigal a fost distins cu Ordinul "Credinţă şi Unire" la Alba Iulia - VIDEO

Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" a fost distins cu Ordinul "Credinţă şi Unire" de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, în cadrul unui concert de Paşti organizat la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, pe 26 aprilie.

171 afișări
Imaginea articolului Corul Madrigal a fost distins cu Ordinul "Credinţă şi Unire" la Alba Iulia - VIDEO

Corul Madrigal a fost distins cu Ordinul "Credinţă şi Unire" la Alba Iulia

În săptămâna mare, pe 26 aprilie, Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" a susţinut, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, un concert de Paşti, la care au participat peste 300 de spectatori.

La eveniment a luat parte Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, care a distins Corul cu "Ordinul Credinţă şi Unire", potrivit unui comunicat de presă al Corului Madrigal.

La repetiţia generală, artiştii Corului au lansat Programul Naţional Cantus Mundi la Alba Iulia, iar primul cor de copii al programului are 30 de membri. Aceştia au făcut vocalize şi au fost îndrumaţi în exerciţii tehnice de către Anna Ungureanu, dirijorul Corului şi Cezar Verlan, dirijorul secund.

Înfiinţat în anul 1963, de către reputatul dirijor Marin Constantin, Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" a susţinut peste 4.100 de concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America şi Asia.

Etalon al muzicii corale camerale, Corul Madrigal are un repertoriu îndreptat către Renaşterea europeană, creaţia bizantină şi muzica contemporană românească şi universală.

Iniţiat în anul 2011, de către dirijorul Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal, Programul Naţional Cantus Mundi a fost instituţionalizat prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2014, devenind astfel, de la o simplă idee, o Direcţie a instituţiei aflată în subordinea Ministerului Culturii: Corul Naţional de Cameră Madrigal - Marin Constantin.

Programul naţional care îşi propune să unească toţi copiii României a fost lansat în data de 29 septembrie, la Sala Rosetti a Parlamentului României, în cadrul Galei Cantus Mundi, transmisă în direct pe TVR1 şi la care au luat parte peste 700 de copii care au cântat împreună.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici