Cristian Mungiu a oferit acum câteva zile un răspuns la o întrebare care i se pune astăzi - VIDEO

La mai puţin de 24 de ore după ce a obţinut premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de film de la Cannes, asupra genezei filmului „Bacalaureat” se fac tot felul de speculaţii. Încă un film românesc despre România? Încă un film despre „mizeriile” noastre cele de toate zilele?

2059 afișări
Imaginea articolului Cristian Mungiu a oferit acum câteva zile un răspuns la o întrebare care i se pune astăzi - VIDEO

Cristian Mungiu a oferit acum câteva zile un răspuns la o întrebare care i se pune astăzi (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Răspunsul l-a dat chiar Cristian Mungiu într-un interviu acordat cotidianului francez „Le Figaro”, imediat după proiecţia filmului său la Cannes, şi din care am preluat un scurt fragment:

Le Figaro: Este „Bacalaureat” o poveste tipic românească, sau una universală?

Cristian Mungiu: Eu sper că nu este un film doar despre România. Eu fac filme despre natura umană, despre dilemele morale cu care oamenii se confruntă de-a lungul vieţii. Să decizi ce să-i spui copilului tău este una dintre ele. Cu toate acestea, filmul meu nu face critică socială. El spune mai degrabă povestea cuiva care descoperă, într-un târziu, că toate lucrurile cu o oarecare însemnătate pe care le-a făcut au rămas în urmă şi decide să le dedice copiilor toată energia care i-a mai rămas.

Le Figaro: Cum v-a venit ideea să puneţi în scenă o poveste care evocă, în acelaşi timp, compromisul în educaţie şi corupţia?

Cristian Mungiu: Sunt părinte şi mă gândesc mereu la ce ar trebui să le spun copiilor mei. Iar eu fac întotdeuna filme despre lucrurile care sunt cele mai importante pentru mine la momentul respectiv. Ideea de a face un film despre relaţiile dintre părinţi-copii-adevăr s-a impus de la sine. Trăim într-o lume cu mai multe adevăruri: un adevăr pentru adulţi şi un altul, pe care noi îl construim, pentru copii. Ar trebui să avem curajul să recunoaştem că am făcut şi alegeri greşite în viaţă şi să le vorbim copiilor noştri despre asta. Urmăresc destul de atent presa şi rubricile de „fapt divers”. Am remarcat că în multe articole se vorbeşte despre corupţie. Am colecţionat aceste materiale de presă într-un dosar. Aveam şi un alt dosar cu aşa-zisele probleme de familie. Şi, într-o zi, am dat peste un articol pe care n-am ştiut în ce dosar să-l pun. Atunci mi-am spus că din amestecul acestor două teme ar putea ieşi un lucru bun...

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici