Cristian Tudor Popescu despre Nymphomaniac, filmul interzis de CNC: "Sexul lui Dumnezeu"

Vigilenţa domnilor şi doamnelor de la Cenzură îi face să râdă cu vorbe pe puştii zilei de azi. Un adolescent care să nu fi văzut până la venerabila vârstă de 18 ani nişte filme XXX pe computer sau la televizor poate fi expus în vitrină.  În general, tineretul nostru, ori şi-a început activitatea sexuală de la 13-14 ani, ori se masturbează în faţa micului ecran.

Iar vorbirile de toate zilele de la televizor sunt de o trivialitate împănată cu obscenităţi pe care nu le marchează nicio bulină roşie.

Am văzut „Nymphomaniac” vol. I. Bineînţeles că există scene de sex cu expunere clară de organe. Numai că la von Trier ele au o noimă.

Cineast rar al acestor vremuri mici, danezul îndrăzneşte să facă film despre soarta rasei umane, nu despre indivizi.  În directă descendenţă ontologică tarkovskiană, el ţinteşte transcendentul din şi dincolo de fiinţa omenească.

În „Breaking the Waves”, calea spre dincolo este dragostea unei femei pentru bărbatul ei. Şi sexul. În „Dogville”, religia creştină sau, mai exact, contrariul ei. Şi sexul. În „Antichrist” şi „Melancholia”, psihoza maniaco-depresivă. Şi sexul. În „Nymphomaniac”, brodat cu elemente intertextuale din filmele anterioare, sexul rămâne singur pe cale.

Von Trier nu mai imaginează un Iisus femeie, ca în „Breaking the Waves”, dar o Maria Magdalena ajunsă în Purgatoriul rememorării păcatelor. Cruciada ei sexuală încearcă să rupă ţesutul existenţei fizice cotidiene prin metafizicul orgasmului, repetat până la limita tehnic posibilă. Îl caută pe Dumnezeu în sex. Acel „Oh, God!”, gemut pe de rost de profesionistele filmelor porno, tânăra Joe îl vrea cu adevărat.

Citeşte continuarea editorialului pe www.gandul.info