Cursuri de astronomie, arhitectură, benzi desenate şi istorie, la Şcoala de Vară de la Palatul Şuţu

Copiii pot învăţa astronomie, arhitectură şi istorie în mod aplicat şi interactiv, în lunile iulie şi august, la Şcoala de Vară de la Palatul Şuţu, informează Muzeul Municipiului Bucureşti.

450 afișări
Imaginea articolului Cursuri de astronomie, arhitectură, benzi desenate şi istorie, la Şcoala de Vară de la Palatul Şuţu

Cursuri de astronomie, arhitectură, benzi desenate şi istorie, la Şcoala de Vară de la Palatul Şuţu (Imagine: Muzeul Bucurestiului)

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, copiii au posibilitatea să aleagă atelierele de care sunt interesaţi, fără cataloage, fără uniforme şi fără să fie nevoie să se trezească devreme.

De exemplu, Asociaţia Istoria Artei le va povesti despre istoria oraşului, a arhitecturii şi a artelor decorative. Atelierele sunt dedicate elevilor din clasele I-VI, fiind organizate joia.

Totodată, Asociaţia Redescoperă Istoria va organiza "Ore de Istorie Vie", în cadrul cărora vor avea loc prezentări de uniforme, arme şi echipament din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Mai mult, participanţii pot participa la trageri de tir (airsoft) cu armamentul din dotarea asociaţiei.

Sunt programate, totodată, ateliere de benzi desenate, de figurine din lână şi reciclare creativă.

În cadrul atelierelor de astronomie, sunt programate opt şedinţe teoretice şi patru practice, care cuprind lecţii despre astronomie, dar şi observaţii astronomice. Cei mici vor învăţa, în cadrul lor, despre constelaţii, harta cerului, coordonate astronomice, astrofizică, stele, galaxii, programe astronomice şi sistemul solar. Aceste ateliere vor avea loc de două ori pe săptămână şi sunt dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani. Observaţiile astronomice vor avea loc pe terasa Palatului Voievodal Curtea Veche.

Participarea la atelierele organizate la Şcoala de Vară costă 10 lei per atelier.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici