David Letterman se va retrage din activitate în 2015 - VIDEO

David Letterman, un star al televiziunii americane şi deţinător al recordului de longevitate în fruntea unui talk show nocturn, a anunţat, joi, că se va retrage din activitate în anul 2015.

186 afișări
Imaginea articolului David Letterman se va retrage din activitate în 2015 - VIDEO

David Letterman se va retrage din activitate în 2015

Prezentatorul de televiziune, în vârstă de 66 de ani, a anunţat acest lucru în timpul înregistrării emisiunii sale difuzate în seara de joi, se precizează într-un mesaj publicat pe contul de Twitter al postului CBS News.

David Letterman a prezentat pentru prima dată, pe 30 august 1993, "The Late Show" pe CBS, unul dintre cele mai apreciate talk show-uri nocturne din Statele Unite, ai cărui prezentatori sunt veritabile vedete.

Anterior, el prezentase "Late Night", pe NBC, din 1982 până în 1993.

David Letterman a prezentat în cariera lui, care a început în 1978, circa 6.000 ediţii ale unor emisiuni de seară şi a câştigat şase premii Emmy cu "The Late Show" şi cinci premii Emmy cu "Late Night", după ce fusese nominalizat de 108 ori la aceste trofee.

În înregistrarea prezentată în emisiunea de joi seară, David Letterman a anunţat că se va retrage din activitate şi i-a telefonat patronului CBS, Leslie Moonves, pentru a-i da această veste: "A fost formidabil, ai fost formidabil, postul a fost formidabil, dar eu mă retrag".

O altă legendă a televiziune americane, Jay Leno, care a prezentat timp de 22 de ani foarte populara emisiune "The Tonight Show" pe postul NBC, s-a retras şi el din activitate la începutul lunii februarie şi a fost înlocuit cu Jimmy Fallon.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici