Demi Lovato, mărturisiri emoţionante despre supradoza care i-a fost aproape fatală: Documentarul „Dancing with the Devil” şi calea spre vindecare

  • Demi Lovato lansează pe YouTube o mini serie de documentare
  • Cântăreaţa vorbeşte despre supradoza din iulie 2018, care i-a fost aproape fatală
  • Seria se va numi „Dancing with the Devil” şi se va lansa în luna martie
1107 afișări
Imaginea articolului Demi Lovato, mărturisiri emoţionante despre supradoza care i-a fost aproape fatală: Documentarul „Dancing with the Devil” şi calea spre vindecare

Demi Lovato, trailer „Dancing with the Devil”. FOTO: Profimedia

Fanii lui Demi Lovato probabil că au aflat deja despre docu-seria pe care artista o lansează pe canalul său de YouTube.

„Când eşti tânăr şi faimos, dumnezeule, e greu! Ţi se spune mereu: Trebuie să fii model. Sănătatea mentală este ceva despre care ar trebui să vorbim. Nu-mi dau seama cum mai pot fi temperată”, mărturiseşte Demi Lovato.

Cântăreaţa se deschide în faţa fanilor şi vorbeşte despre perioadele mai puţin plăcute prin care a trecut în 2018. Mini-seria surprinde interviuri cu Demi, prietenii ei, membrii familiei, dar şi celebrităţi precum Elton John sau Christina Aguilera.

„Am suferit trei lovituri. Am avut un atc de cord. Doctorii îmi spuneau că mai am 5-10 minute”, povesteşte Demi. Acum mai mult ca niciodată, ea deţine toată acea putere. „Am renăscut!”

„Demi Lovato - Dancing with the Devil” va avea premiera mondială în luna martie şi va debuta în deschiderea festivalului South by Southwest Film.

„Sunt gata să mă întorc, să fac ceea ce iubesc. Adică să fac muzică. Nu-mi trăiesc viaţa pentru alte persoane, pentru titlurile lor sau comentariile de pe Twitter”, spune Demi Lovato acum. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici