Eric Clapton spune că va surzi: "Sper că oamenii vor veni să mă vadă, mai mult decât ca pe o curiozitate. Mă mir că încă sunt aici" | VIDEO

Legendarul muzician britanic Eric Clapton, în vârstă de 72 de ani, a declarat într-un interviu că vrea să continue să lucreze, dar este dificil pentru el, pentru că auzul îi este afectat.

3871 afișări
Imaginea articolului Eric Clapton spune că va surzi: "Sper că oamenii vor veni să mă vadă, mai mult decât ca pe o curiozitate. Mă mir că încă sunt aici" | VIDEO

Eric Clapton spune că va surzi: "Sper că oamenii vor veni să mă vadă, mai mult decât ca pe o curiozitate. Mă mir că încă sunt aici"

Într-un interviu acordat, marţi, postului BBC Radio 2, Eric Clapton a spus că, nu numai că a devenit dificil pentru el să cânte la chitară, ci şi că suferă de tinitus, o afecţiune care provoacă pierderea auzului.

"Voi continua să lucrez. Voi susţine un concert în Hyde Park (la British Summer Time Festival din Londra, n.r.), în iulie", a spus acesta. "Singurul lucru de care sunt îngrijorat este că îmi voi pierde auzul, sufăr de tinitus. Adică, sper că oamenii vor veni să mă vadă, mai mult decât ca pe o curiozitate. Ştiu că aşa se întâmplă, mă mir că încă sunt aici", a mai declarat Clapton, potrivit wonderwall.com.

Tinitusul reprezinta perceperea anormală a unor zgomote în ureche, iar cel persistent indică, de obicei, prezenţa surdităţii de recepţie de tip senzorial (cohlear). Dacă afecţiunea este severă şi persistentă, poate afecta somnul şi capacitatea de concentrare, ducând la tulburări psihice majore.

Cântăreţul este încă în turneu de promovare a documentarului "Eric Clapton: A Life in 12 Bars", care a fost lansat în noiembrie 2017. Clapton a declarat că încă îi este dificil să vizioneze filmul, având în vedere suişurile şi coborâşurile din viaţa sa, unele incluzând abuzul de alcool şi droguri.

"Cred că este important ca oamenii să vadă că există un final fericit. Este ca un concept de izbăvire. Dacă vei merge să îl vizionezi, fii pregătit pentru o călătorie grea", a adăugat acesta.

Anul trecut, Eric Clapton a spus că suferă de dureri severe din cauza deteriorării sistemului său nervos, o afecţiune care se numeşte neuropatie periferică, din cauza căreia îi este dificil să cânte la chitară.

Eric Clapton este singurul muzician inclus de trei ori în Rock and Roll Hall of Fame (ca membru al Yardbirds, al Cream, dar şi ca artist solo). Eric Clapton s-a clasat pe locul al patrulea în topul revistei Rolling Stone "100 cei mai buni chitarişti ai tuturor timpurilor". Cu hituri precum "Tears in Heaven", "Wonderful Tonight" şi "Layla," Clapton a obţinut până în prezent 18 premii Grammy. Chitaristul britanic a concertat şi în Bucureşti, în 2010.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici