Expoziţie de costume şi măşti populare româneşti, la Carnavalul de la Veneţia

Expoziţia "România: Costume şi măşti populare de ceremonie" va fi prezentată la Veneţia, în timpul carnavalului, care se desfăşoară între 2 şi 14 februarie, informează un comunicat remis MEDIAFAX de Institutul Cultural Român din oraşul italian.

753 afișări
Imaginea articolului Expoziţie de costume şi măşti populare româneşti, la Carnavalul de la Veneţia

Expoziţia "România: Costume şi măşti populare de ceremonie", la Carnavalul de la Veneţia

Evenimentul va avea loc la Scuola Grande di San Teodoro din Veneţia.

Tema din acest an a Carnavalului de la Veneţia este "Vivi in colori/ Trăieşte în culori".

Accesoriile cu statut de podoabă în portul popular au îndeplinit rolul de "mărci ceremoniale", capabile să comunice sensul evenimentului în care este implicată o persoană.

"Cununa de mireasă", "peana de ginere" (podoabă de căciulă), "ştergarul de naş", "baltagul de vornic", "ciocanul de uspeţe", alături de "însemnele colindătorilor" (podoabe de căciulă), "pălăriile Căluşarilor" şi măştile celor care practică Jocurile de priveghi sau pe cele de renovare augurală a timpului la Anul Nou completează costumul de ceremonial, conferindu-i o identitate inconfundabilă, în consens cu specificul evenimentului în care apar.

Inaugurarea expoziţiei va avea loc pe 2 februarie, de ora 12.00.

De asemenea, pe durata desfăşurării expoziţiei "România: costume şi măşti populare de ceremonie", Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti va realiza în Noua Galerie (Cannaregio 2215) a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia o expoziţie de artă populară românească. În cadrul acesteia vor fi prezentate creaţii textile (covoare şi piese de vestimentaţie tradiţională), iar meşterul Paul Buţă va face demonstraţii de creare a măştilor populare româneşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici