"Faust"-ul lui Purcărete se joacă, deşi stagiunea s-a încheiat - GALERIE FOTO şi VIDEO

Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu a anunţat, joi, că, deşi stagiunea s-a încheiat, instituţia a decis să prezinte din nou, în 30 iunie, spectacolul "Faust", în regia lui Silviu Purcărete, deoarece foarte mulţi sibieni nu au reuşit să îl vadă la Festivalul de Teatru, iar cererea este mare.

"Faust"-ul lui Purcărete se joacă, deşi stagiunea s-a încheiat (Imagine: Stefan Jammer)

GALERIE FOTO

Ca urmare a numeroaselor solicitări şi a faptului că foarte mulţi sibieni nu au reuşit să îşi cumpere bilete la ultimele reprezentaţii cu "Faust", după J. W. Goethe, regia Silviu Purcărete, din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, conducerea Teatrului Naţional "Radu Stanca" a decis, în mod extraordinar, programarea unei reprezentaţii a acestui spectacol pe durata verii.

Acesta va fi unicul spectacol prezentat de teatrul sibian în România pe perioada verii, potrivit Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.

Spectacolul va avea loc în 30 iunie, la Hala Balanţa, de la ora 22.00, iar biletele în valoare de 20 lei (10 lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari) pot fi achiziţionate de la Agenţia Teatrală şi online pe sibfest.ro.

Agenţia Teatrală din Sibiu este deschisă de luni până vineri, între orele 12.00 şi 18.00.

"Faust"-ul lui Purcărete - unul dintre cele mai complexe spectacole ale teatrului sibian, care are nevoie de o hală industrială pentru a fi pus în scenă – va avea cinci reprezentaţii la Festivalul Internaţional de la Edinburgh, în perioada 18 – 22 august.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
TEATRU ,
SPECTACOL ,
faust ,
purcărete ,
stagiune ,
public ,
ofelia popii ,
sibiu
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa