Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti debutează miercuri, la Clubul Ţăranului

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), care se va desfăşura în perioada 3 - 6 decembrie, va debuta miercuri, de la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, unde vor avea loc o serie de lecturi publice şi dezbateri.

153 afișări
Imaginea articolului Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti debutează miercuri, la Clubul Ţăranului

Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti debutează miercuri, la Clubul Ţăranului (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

Evenimente de la FILB 7 vor avea loc la Clubul Ţăranului, British Council, Librăria Bastilia şi Cărtureşti (Verona), iar intrarea va fi liberă, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

La Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti vor avea loc întâlniri, ce includ lecturi publice, dezbateri şi dialog între cititori şi scriitorii români şi invitaţii din străinătate, iar diversitatea este conceptul care stă la baza teoretică a evenimentelor.

Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB) aşază faţă în faţă zece nume importante ale literaturii universale contemporane (scriitori din Brazilia, Palestina, Malta, Ucraina, Marea Britanie, Italia, Ungaria, Elveţia şi Republica Moldova), alături de nouă scriitori români contemporani de referinţă.

La FILB 7 vor avea loc şapte evenimente: serile "clasice" de lecturi publice şi dezbateri de la Clubul Ţăranului (pe 3, 4, 5 şi 6 decembrie, cu începere de la ora 18.00), precum şi trei evenimente distincte; la Librăria Bastilia - salon literar cu scriitoarea maghiară Krisztina Tóth şi Cezar Paul-Bădescu, cu tema "Schimbarea de regim în literatura contemporană", o întâlnire cu prozatorul elveţian de origine română Marius Daniel Popescu la Cărtureşti Verona, moderată de jurnaliştii Vlad Stoicescu şi Andrei Crăciun, şi un eveniment dedicat iubitorilor de literatură SF & Fantasy, la British Council - întâlnirea cu prozatorii britanici Paul McAuley şi Richard Morgan.

Lista invitaţilor din străinătate vine să susţină tema ediţiei din acest an: Serghei Jadan, unul dintre cei mai importanţi scriitori ucrainieni din noua generaţie, Toni Marques, prozator în ale cărui povestiri se reflectă realităţile Braziliei autentice, preşedintele celui mai important festival internaţional de literatură din Brazilia, FLUPP, Emilian Galaicu-Păun (Republica Moldova), poet, prozator, traducător şi publicist, Immanuel Mifsud (Malta), foarte cunoscut pentru prozele sale extrem de provocatoare din punct de vedere tematic, laureat al premiului naţional al cărţii din Malta şi al premiului Uniunii Europene pentru Literatură pe anul 2011, Andrea Bajani, unul dintre cei mai cunoscuţi prozatori italieni din noua generaţie, îndrăgit de cititorii români datorită romanului "De vei lua aminte la greşeli" (Humanitas, 2011), Najwan Darwish (Palestina), poet de o sensibilitate aparte, unul dintre liderii noii generaţii de scriitori, dar şi un foarte lucid critic al societăţii, Krisztina Tóth (Ungaria), poetă şi prozatoare remarcabilă, multipremiată, ale cărei cărţi au apărut în traducere la cele mai prestigioase edituri europene, şi Marius Daniel Popescu (Elveţia), prozator de origine română, unul dintre membrii importanţi ai "Grupului de la Braşov", stabilit la Lausanne din 1990, unde este scriitor (laureatul celui mai râvnit premiu literar din Elveţia, "Robert Walser", pentru romanul său de debut), şofer de autobuz şi impresar literar pentru deţinuţi.

De asemenea, la cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti vor participa Paul McAuley (Marea Britanie), autor a peste 20 de romane şi a mai multor volume de proză scurtă şi, totodată, un artist preocupat de muzică şi film, laureat al multor premii importante, precum Philip K Dick Memorial Award, Arthur C. Clarke Award şi British Fantasy Award, dar şi Richard Morgan, unul dintre cei mai cunoscuţi autori britanici contemporani de literatură SF şi fantasy, tradus cu succes în mai multe limbi.

Programul complet al FILB 7 poate fi consultat pe www.filb.ro.

Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB), un proiect iniţiat în 2008, de scriitorii Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, alături de Oana Boca Stănescu (manager cultural), este un eveniment internaţional dedicat literaturii, care poartă amprenta Capitalei. Echipa organizatorică îi reuneşte pe Bogdan-Alexandru Stănescu, Oana Boca, Vasile Ernu şi Ioana Gruenwald.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici