Filmele şi serialele HBO vor putea fi urmărite fără abonament, în weekendul 23-25 ianuarie

Televiziunea HBO va putea fi urmărită gratuit de abonaţii operatorilor de cablu şi DTH din România, în weekendul 23-25 ianuarie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

23039 afișări
Imaginea articolului Filmele şi serialele HBO vor putea fi urmărite fără abonament, în weekendul 23-25 ianuarie

Filmele şi serialele HBO vor putea fi urmărite fără abonament, în weekendul 23-25 ianuarie

Timp de trei zile, HBO îi invită pe telespectatori să urmărească, fără abonament, filmele şi serialele difuzate de această televiziune.

În mod obişnuit, televiziunea HBO poate fi recepţionată de abonaţii operatorilor de cablu şi DTH (platforme digitale, n.r.) contra cost.

Promoţie de vizionare a HBO fără abonament va începe de vineri de la prânz şi este dedicată tuturor abonaţilor de cablu şi DTH din România.

Spre exemplu, aceştia vor putea să vizioneze, vineri, de la ora 19.50, filmul "Ofertă irezistibilă/ The Best Offer". Virgil Oldman (Geoffrey Rush) este un renumit expert în artă. Într-o zi el primeşte un telefon de la misterioasa Claire care îi cere să evalueze nişte opere de artă deţinute de familia ei. Va fi începutul unei relaţii care îi va schimba viaţa pentru totdeauna.

TITLURILE ZILEI

Totodată, vineri şi sâmbătă noapte cinefilii sunt invitaţi să urmărească un maraton "Detectivii din Louisiana/ True Detective", unul dintre cele mai apreciate seriale HBO ale anului trecut, cu Matthew McConaughey şi Woody Harrelson în rolurile principale. Serialul-dramă se centrează pe povestea a doi detectivi ale căror vieţi se împletesc în timpul unei anchete de urmărire a unui ucigaş, care începe cu investigarea unei crime bizare din 1995 până la redeschiderea cazului în 2012.

Programul HBO de sâmbătă cuprinde titluri precum: "Regii verii/ The Kings of Summer", "Jocul se schimbă/ Game Change" (cu Woody Harrelson, Julianne Moore, Ed Harris), "Blue Jasmine" (Charlie Tahan, Alec Baldwin, Cate Blanchett), şi "Gigolo de ocazie/ Fading Gigolo" (John Turturro, Woody Allen, Vanessa Paradis, Liev Schreiber, Sharon Stone).

Totodată, de la 22.10, HBO difuzează "În afara legii/ Lawless" (cu Shia LaBeouf, Tom Hardy, Jason Clarke, Guy Pearce, Jessica Chastain). Aceasta este povestea adevărată a infamilor fraţi Bondurant: trei fraţi care fac contrabandă cu băuturi alcoolice şi care îşi încearcă norocul la visul american în statul Virginia din perioada prohibiţiei. Seara continuă cu maratonul "Detectivii din Louisiana/ True Detective".

Pe de altă parte, duminică, după filmul de la ora 20.00, "Cursă explozivă/ Getaway", cu Ethan Hawke şi Selena Gomez, telespectatorii HBO sunt invitaţi să urmărească un nou episod din cea mai amplă producţie realizată de HBO Europe în România - "Umbre" -, o dramă cu influenţe de comedie neagră care spune povestea lui Relu, un taximetrist care face bani ca recuperator pentru un mafiot local. După ce omoară accidental un om, Relu vrea să iasă din lumea interlopă, dar nu mai are cale de întoarcere.

Home Box Office (HBO), cea mai cunoscută reţea de televiziune premium din SUA, operează televiziuni premium pentru sistemele analogic, DTH şi pentru platformele MMDS. HBO Europe - deţinut de Home Box Office, Inc. difuzează în prezent programe de televiziune premium în: Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, România, Olanda, Bulgaria, Republica Moldova, Slovenia, Croaţia, Serbia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina.

HBO s-a lansat în Europa Centrală în 1991. HBO România s-a lansat în 1997 ca prima televiziune pay-TV din România, cu subtitrare integrală în limba română. În România, HBO oferă mai multe televiziuni cu conţinut premium, precum HBO, HBO Comedy, Cinemax, Cinemax 2.

Home Box Office Inc. este deţinut de compania Time Warner.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici