Florin Piersic va primi premiul de excelenţă, duminică, la Gala Comediei Româneşti, de la festCO

Actorul Florin Piersic va primi premiul de excelenţă la Gala Comediei Româneşti, organizată în cadrul Festivalului Comediei Româneşti - festCO, duminică seară, la Teatrul de Comedie din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

362 afișări
Imaginea articolului Florin Piersic va primi premiul de excelenţă, duminică, la Gala Comediei Româneşti, de la festCO

Florin Piersic (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Gala Comediei Româneşti va fi organizată duminică, de la ora 19.00, la Sala "Radu Beligan" a Teatrului de Comedie.

În cadrul evenimentului, vor fi decernate premiile Festivalului Comediei Româneşti - festCO, ediţia a XII-a, şi ale Concursului de Comedie Românească, ediţia a IX-a. Având loc de Ziua internaţională a copiilor, cei care vor înmâna premiile la eveniment vor fi copiii actorilor din Teatrul de Comedie.

Anul acesta, premiul de excelenţă va fi acordat actorului Florin Piersic.

Ediţia din acest an a Festivalului Comediei Româneşti - festCO a început pe 24 mai şi se va încheia pe 1 iunie.

Festivalul Comediei Româneşti - festCO a fost înfiinţat în 2003, la iniţiativa directorului Teatrului de Comedie, actorul George Mihăiţă. festCO are ca scop promovarea dramaturgiei româneşti şi a celor mai bune spectacole care au la bază texte de comedie românească. Cele 11 ediţii desfăşurate până în prezent au reunit trupe de teatru din ţară şi din străinătate, atât teatre de stat, cât şi companii independente.

Florin Piersic, născut pe 27 ianuarie 1936, la Cluj, este unul dintre cei mai importanţi actori români de teatru şi film. Unul dintre cele mai cunoscute personaje pe care le-a interpretat în film este Mărgelatu. El a jucat în filme precum "Ciulinii Bărăganului" (1957), "Neamul Şoimăreştilor" (1964), "Haiducii lui Şaptecai" (1970), "Zestrea Domniţei Ralu" (1971), "Colierul de turcoaze" (1985), "Fix alert" (2004) şi "Eminescu versus Eminem" (2005).

Printre spectacolele de teatru celebre în care a jucat Florin Piersic se numără "Zbor deasupra unui cuib de cuci", "Oameni şi şoareci" şi "Străini în noapte".

Florin Piersic a primit numeroase distincţii, printre care premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în 2009, şi Medalia de Aur a Artelor Transilvane, în acelaşi an.

Pe 31 ianuarie 2011, la câteva zile după ce a împlinit 75 de ani, Florin Piersic a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) din Bucureşti, un spaţiu dedicat artiştilor români, inaugurat în Piaţa Timpului din centrul Bucureştiului, de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei şi magazinul Cocor. Florin Piersic a fost primul actor român a cărui stea a fost dezvelită pe Walk of Fame.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici