Fotografii realizate de tinerii aflaţi pe 30 octombrie în Colectiv, expuse la Guvern - FOTO

Fotografii realizate de victime şi supravieţuitori ai incendiului din Colectiv, printre care Teodora Maftei, Alex Chelba, Cătălin Ilniţchi sau Miluţă Flueraş, sunt expuse la Guvern, la intrarea în sala în care miercuri va avea loc ultima şedinţă a Executivului din acest an.

953 afișări
Imaginea articolului Fotografii realizate de tinerii aflaţi pe 30 octombrie în Colectiv, expuse la Guvern - FOTO

Fotografii realizate de tinerii aflaţi pe 30 octombrie în Colectiv, expuse la Guvern (Imagine: Facebook)

''Fotografiile Teodorei Maftei, ale lui Alex Chelba, ale Andradei Mihăilescu, Cătălin Ilniţchi, ale Claudiei Petre, ale lui Cristian Mitroi, ale lui Liviu Emil Zaharescu, Mihai Anghel, Miluţă Flueraş şi ale Roxanei Boghian (Shimmaya), fotografi - profesionişti aflaţi în 30 octombrie în Clubul Colectiv, rămân expuse până la sfârşitul anului, în semn de omagiu, la primul etaj al Palatului Victoria, chiar la intrarea în Sala Muntenia, sala şedinţelor de Guvern. Mâine, 30 decembrie va fi, de altfel ultima şedinţă de Guvern din acest an, prilej cu care membrii Executivului şi reprezentanţii acestora vor avea prilejul să vizioneze expoziţia, încheind anul cu gândul la familiile îndurerate şi la tinerii implicaţi în tragicul eveniment de la Colectiv'', informează Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic pe pagina de Facebook.

Potrivit reprezentanţilor ministerului, expoziţia cuprinde 20 de imagini din cele prezentate, prin grija prietenilor acestora din Asociaţia Fotografilor de Concerte, în expoziţiile organizate în această perioadă la ARCUB Gabroveni şi Casa Filipescu -Cesianu, în memoria fotografilor de la clubul Colectiv - ''#FIND_US'' şi ''Remember Goodbye to Gravity''.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 din Colectiv şi-au pierdut viaţa 63 de persoane. 27 de persoane au murit în aceeaşi noapte, iar ulterior 24 în spitalele din ţară şi alţi 12 în străinătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici