Fox restricţionează accesul online la serialele sale

Episoadele noi din cele mai populare seriale difuzate de canalul de televiziune american Fox vor fi disponibile numai clienţilor care plătesc pentru conţinuturile TV ale postului şi numai pe o perioadă de opt zile.

356 afișări
Imaginea articolului Fox restricţionează accesul online la serialele sale

Fox restricţionează accesul online la serialele sale (Imagine: Shutterstock/Publimedia)

Din 15 august, noi episoade din seriale precum "Family Guy", "Glee" sau "Familia Simpson" nu vor mai fi disponibile gratuit pe site-ul Fox.com şi pe platforma Hulu a doua zi după ce au fost difuzate la TV, informează c21media.net.

Utilizatorii de internet care vor să vadă show-urile vor fi nevoiţi să se conecteze pe site-urile unor distribuitori selectaţi de Fox, unde vor putea să se înscrie într-o bază de date, folosind un nume de utilizator şi o parolă.

Dish Network este prima companie care oferă acest serviciu utilizatorilor prin intermediul platformei Dishonline.com sau Fox.com. Abonaţii serviciului cu plată Hulu Plus vor avea, de asemenea, acces la conţinuturile Fox.

Reprezentanţii Fox au precizat că alte platforme online şi alţi distribuitori vor fi selectaţi pentru a oferi conţinuturile Fox.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici