GALA MEDIAFAX - 20 DE ANI: Jurnaliştii au celebrat două decenii de activitate. Adrian Sârbu: MEDIAFAX este istoria unei utopii - GALERIE FOTO

Mediafax, cel mai mare furnizor român de informaţie generalistă şi de business, a organizat joi, Gala aniversară "Mediafax - 20 ani", pentru a celebra împlinirea a două decenii de activitate şi pentru a premia personalităţile care au marcat evoluţia României în acest timp.

4503 afișări
Imaginea articolului GALA MEDIAFAX - 20 DE ANI: Jurnaliştii au celebrat două decenii de activitate. Adrian Sârbu: MEDIAFAX este istoria unei utopii - GALERIE FOTO

GALA MEDIAFAX - 20 DE ANI: Jurnaliştii au celebrat două decenii de activitate. Adrian Sârbu: MEDIAFAX este istoria unei utopii - GALERIE FOTO

Evenimentul a încheiat campania aniversară "Mediafax - 20 ani", în cadrul căreia partenerii şi clienţii agenţiei au luat parte la o călătorie în timp cu viteza informaţiei şi au rememorat evenimentele majore care au marcat ultimii 20 de ani şi care au fost relatate de MEDIAFAX.

Desfăşurată sub sloganul "Remember history. Live history. Make history", "Gala MEDIAFAX - 20 ani" a reunit figuri marcante ale societăţii româneşti şi a premiat personalităţile care au făcut ceva memorabil şi valoros pentru români.

UPDATE 21:40 - Adrian Sârbu a primit o cravată de pionier al presei.

"Sunt uimit de prezenţa atâtor personalităţi în această seară, pentru a asista la un eveniment aparent fără importanţă. MEDIAFAX este istoria unei utopii. S-a născut în 1990 într-un moment în care aveam puterea sa-mi exprim un punct de vedere şi am înţeles că e mai importantă libertatea presei decât propria mea voce. Mi-am imaginat că poate să existe o instituţie privată care să vorbească cu o voce respectată şi care să respecte pe cei despre care vorbeşte. Au trecut 20 de ani şi realizez că această instituţie există. Nu ştiu decât foarte puţini din cei peste 3.000 de jurnalişti care au lucrat şi lucrează pentru MEDIAFAX. Multă vreme ei nici nu semnau. Serviciul MEDIAFAX era anonim. Dar aceşti oameni nu au fost şi nu sunt angajaţi, ci sunt fani MEDIAFAX. Ştiu că cei pe care v-am ales, cei care v-aţi ales să primiţi acest premiu al respectului nostru sunteţi oameni care, ca şi noi, v-aţi identificat o misiune. Ştiu că foarte mulţi dintre dumneavoastră aţi fost, sunteţi şi sper să rămâneţi fani Mediafax", a spus Adrian Sârbu.

Jurnaliştii MEDIAFAX au urcat pe scenă, alături de invitaţi.

UPDATE 21:33 - Premiul Sus România! le-a fost acordat lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu de către fondatorul MEDIAFAX, Adrian Sârbu.

Ion Iliescu a spus că revoluţiile sunt procese care schimbă radical fizionomia unei societăţi, iar după 1989 au fost două fenomene explozive în societatea României: apariţia de partide şi apariţia publicaţiilor.

"Apariţia primei agenţii de presă private se încadrează în acest proces de schimbare a fizionomiei societăţii româneşti", a subliniat Iliescu.

De asemenea, fostul preşedinte Emil Constantinescu a arătat că "societăţile disting foarte repede diferenţa dintre bunii manageri, care gestionează sistemul în folosul tuturor, şi liderii care îl schimbă".

El a arătat că puterea poate fi pierdută dacă nu este respectată, iar cei care o deţin se ocupă de alte lucruri, cum ar fi bunăstarea personală, a familiei şi apropiaţilor, dar şi prin aroganţă. Pe de altă parte, puterea poate fi menţinută prin idei în folosul public.

"Pentru ca aceste idei să fie cunoscute, avem nevoie de agenţii ca MEDIAFAX, de jurnalişti care să creadă în ele şi să le povestească altora", a mai spus Constantinescu.

UPDATE 21:26 - Premiul Mediafax 20 de ani pentru că a făcut din Banca Naţională cea mai importantă instituţie a României de azi i-a fost acordat lui Mugur Isărescu de către Ovidiu Tempea

La primirea distincţiei, Mugur Isărescu a mulţumit, precizând că îşi începe dimineaţa cu ştirile MEDIAFAX şi îşi încheie ziua tot cu ştirile MEDIAFAX, iar prânzul îl ia tot cu ştirile agenţiei de presă. "Face foarte bine la digestie", a glumit Isărescu.

"Un foarte citit şi iubit roman avea următorul final 'Dacă iubire nu este, nimica nu este''. (...) Dacă încredere nu este, nimica nu este. Este adevărat că am promovat încrederea în moneda naţională, nici nu se putea altfel. Dar vă mărturisesc în această seară că am beneficiat de colegi adevăraţi şi în bancă (Banca Naţională a României n.r.) şi în sistemul bancar. (...) România naşte bancheri adevăraţi şi mă bucur de acest lucru şi m-am mai bucurat de parteneri buni, parteneri adevăraţi, în special în comunicare, iar MEDIAFAX, trebuie să recunosc, a fost unul dintre partenerii mei. Le mulţumesc foarte mult tututor partenerilor şi colegilor cu această ocazie", a spus Mugur Isărescu.

UPDATE 21:22 - Premiul Mediafax 20 de ani pentru că şi-a construit prin forţe proprii cea mai respectată statura publică din România i-a fost acordat lui Ion Ţiriac de către jurnalista MEDIAFAX Aurelia Alexa.

El a afirmat că Adrian Sârbu a făcut o companie care "îţi ia ştirea de undeva şi ţi-o dă exact aşa cum este".

"Nu mai interpretează, nu o învăluie, nu face nicio schimbare. Ţi-o dă ţie în casă. (...) Această ştire eu pot după aia să o transform, să o bag într-un mixer, să fac ce vreau cu ea. Dar această ştire îmi vine direct de la sursă", a spus Ţiriac.

El a precizat că MEDIAFAX este o companie "la orice nivel" şi a arătat că a avea 1.200.000 de oameni care în fiecare zi accesează posibilitatea ştirilor "e un mare lucru".

Omul de afaceri Ion Ţiriac a primit premiul MEDIAFAX - 20 de ani pentru că şi-a construit prin forţe proprii cea mai respectată statură publică din România. "Pentru că e un self-made man care şi-a construit o carieră de business cu tenacitate, respect pentru parteneri şi dragoste pentru ţară. Pentru că ne arată în fiecare zi că respectul pentru muncă duce la success", au fost argumentele pentru acordarea acestui premiu.

UPDATE 21:18 - Premiul Mediafax 20 de ani pentru că a făcut dintr-un talent de elită, o carieră mondială i-a fost acordat Angelei Gheorghiu de către Cristian Fiebinţeanu.

"20 de ani este cifra care m-a făcut să accept să fiu astă seară aici, curios. Este onorant faptul că mi-aţi oferit acest premiu. De fapt, acum 20 de ani mi-am făcut debutul internaţional, în Londra, la Covent Garden. Această coincidenţă m-a adus aici şi sunt foarte bucuroasă să mă aflu în faţa dumneavoastră", a spus Angela Gheorghiu.

Ea a precizat că întotdeauna este întâi de toate "româncă". "Asta este cel mai important lucru pe care vreau să îl ştiţi, pentru că eu am trăit pe propria piele în toate situaţiile posibile. În România, atunci când se pronunţă numele meu şi când este vorba despre artă, întotdeauna am fost iubită, acceptată, stimată", a spus soprana.

"Vreau să vă rog să fiţi împreună cu mine, în numele colegilor mei români, artişti, ca şi cei care vin la Festivalul Enescu (...) Vă rog foarte mult să luăm în considerare faptul că România are nevoie de o primă scenă. Vă rog foarte mult să participaţi odată cu mine la pionieratul de fapt, la propriu şi la figurat, pentru a putea avea ocazia de a fi mândri de naţia română. Întotdeauna cultura este paşaportul principal al oricărei profesii. Sper să ne vedem pe o scenă splendidă la Bucureşti", a mai spus Angela Gheorghiu.

UPDATE 21:16 - Premiul Mediafax 20 de ani pentru cel mai bun jucător român în terenul celebrităţii globale i-a fost acordat lui Gheorghe Hagi de către Romeo Chiriac, şef al Departamentului Sport.

"Felicitări pentru aceşti 20 de ani în care aţi muncit şi aţi muncit bine", a spus Hagi, căruia i s-a acordat premiul pentru "Cel mai bun jucător român în terenul celebrităţii globale".

El şi-a amintit că acum 20 de ani ieşea în fotbalul "de afară" şi şi-a făcut o carieră internaţională, iar în prezent munceşte pentru a avea grijă de fotbaliştii tineri şi talentaţi.

De asemenea, Gheorghe Hagi a spus că este bucuros să vadă că şi la MEDIAFAX există tinereţe şi talent.

Premiul i-a revenit lui Gheorghe Hagi în calitate de "cel mai bun jucător român în terenul celebrităţii globale", pentru că a devenit inspiraţie şi model pentru generaţii întregi de copii şi tineri, pentru că a adus veşti bune despre România sub ochii a milioane de oameni din toată lumea.

UPDATE 21:13 - Premiul MEDIAFAX 20 de ani pentru cea mai rezistentă în timp viziune antreprenorială românească i-a fost acordat lui Dan Şucu de către jurnalistul Ovidiu Vanghele

"E foarte onorant pentru mine, este extraordinar de onorant pentru mine şi pentru colegii mei să primim un premiu pentru tot ceea ce înseamnă prezenţa în casele românilor şi influenţa pozitivă asupra vieţii dânşilor, pentru că, înainte de a fi oameni de afaceri, suntem români cu toţii. Şi pentru cei din sală care încă nu sunt români eu zic să se gândească, pentru că nu-i nicio problemă, pentru că nimeni nu-i perfect", a declarat Şucu la primirea trofeului.

"Dar am venit aici ca să sărbătorim o componentă esenţială a grupului de media care a influenţat de departe cel mai mult în bine vieţile românilor în ultimii 20 de ani. Prin competenţă şi dăruire, prin inventivitate şi tenacitate,dânşii ne-au influenţat viaţa tuturor. Au avut toate aceste componente dar au avut ceva în plus. L-au avut pe cel care, din punctul meu de vedere, este de departe cel mai bun om de afaceri al României. Şi îmi permit să spun că acela este prietenul meu Adrian Sârbu", a mai spus Dan Şucu.

UPDATE 21:11 - Premiul Mediafax 20 de ani pentru promovarea neobosita a libertatii cuvantului a fost acordat lui Cristian Tudor Popescu de către Lucia Efrim

"În aceşti 20 de ani am făcut mult mai puţine ştiri pentru MEDIAFAX ca subiect, decât am primit de la MEDIAFAX ca să le mestec şi să-mi scriu editorialele. Aşa că faptul că MEDIAFAX e bine sănătoasă în zilele astea mă face să sper. Mă face să sper că jurnalismul corect şi de calitate nu o să fie lichidat cu totul în ţara noastră. Mulţumesc MEDIAFAX!", a declarat Cristian Tudor Popescu, la primirea premiului.

Editorialistul Cristian Tudor Popescu a fost premiat pentru promovarea neobosită a libertăţii cuvântului, pentru că, de 20 de ani, şi-a asumat riscurile şi responsabilităţile care decurg din practicarea zilnică a libertăţii de exprimare, dar şi pentru curajul de spune ce crede, cu talent si forţă literară. Un al motiv este puterea sa de a rămâne relevant.

UPDATE 21:07 - Părintele Nicolae Tănase a primit premiul Mediafax 20 de ani pentru recuperarea sensului iniţial şi cel mai adânc al cuvântului Părinte de la Elvira Gheorghiţă, jurnalist MEDIAFAX.

UPDATE 21:00 - Jurnaliştii MEDIAFAX spun povestea agenţiei

UPDATE 20:40 - "Gala MEDIAFAX - 20 ani" a început, fiind prezentată de Andreea Esca şi Lucian Mîndruţă

UPDATE 20:00 - La Gala MEDIAFAX au sosit invitaţii, printre care se numără Petre Roman, Emil Constantinescu, Adriean Videanu, Ion Iliescu, Theodor Paleologu, Mircea Geoană, Vasile Blaga, Elena Udrea.

  • Petre Roman: Atunci când s-a lansat acest proiect mi s-a părut un proiect foarte îndrăzneţ. Imaginea pe care o aveam până atunci era imaginea agenţiilor de presă ale statului. De aceea părea un proiect foarte îndrăzneţ, dar în acelaşi timp un proiect de credibilizare a informaţiei de bază. Era un pariu complicat - a fost câştigat - pentru că trebuia să fie foarte profesionişti, să demonstreze că informaţia lor e informaţie exactă, corectă, la timp. MEDIAFAX e un canal de informare democratică foarte important şi profesionist, fără îndoială.

  • Emil Constantinescu: Agenţia MEDIAFAX a devenit din ce în ce mai importantă pentru mine pentru că de acolo îmi iau ştirile. Îi doresc să rămână o agenţie care să culeagă cu pricepere ştiri.

  • Adriean Videanu: 80% din ştirile pe care le primesc vin de la MEDIAFAX. MEDIAFAX este pentru mine sursa de informare corectă.

  • Ion Iliescu: Am fost la festivitatea de lansare a MEDIAFAX, acum 20 de ani, şi am marcat momentul lansării primei agenţii private. Şi acum urmăresc ştirile MEDIAFAX, pentru că este cea mai puternică agenţie.

  • Theodor Paleologu: Prima dată am auzit de MEDIAFAX la începutul anilor '90.

  • Mircea Geoană: Prima dată am apărut într-o ştire MEDIAFAX în 1991. MEDIAFAX este cea mai credibilă şi cea mai completă sursă de informaţie. Niciodată nu m-am enervat pe agenţie.

  • Vasile Blaga: Sunteţi de departe cea mai credibilă instituţie de presă a ultimilor 20 de ani. MEDIAFAX  face parte din viaţa mea.

  • Elena Udrea: Ştirile MEDIAFAX sunt printre puţinele pe care le citesc pentru că aţi reuşit să rămâneţi obiectivi şi echilibraţi.

Moderatorii evenimentului sunt Andreea Esca şi Lucian Mîndruţă, iar interviurile cu personalităţile invitate sunt realizate de Claudiu Pândaru şi Cristian Hostiuc.

Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania face in prezent parte din cel mai mare grup media din România, Mediafax Group, şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, rapoarte de piaţă, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici