Video Gala MEDIAFAX 2013, dedicată curajului, ambiţiei, încrederii în oameni şi inovaţiei

Oamenii care trăiesc pentru oameni, cei care inovează, temerarii şi ambiţioşii care ştiu că prin iniţiativele lor au puterea de a schimba lucrurile în bine, devenind astfel subiect al ştirilor bune, au fost premiaţi, miercuri seară, la cea de-a doua ediţie a Galei MEDIAFAX.

480 afișări

Evenimentul, desfăşurat la Ateneul Român, a fost prezentat de Andreea Esca şi Lucian Mîndruţă şi s-a bucurat de prezenţa unui număr impresionant de invitaţi din mediile diplomatice şi de afaceri, artişti, oameni de cultură şi politicieni. Printre participanţi s-au numărat Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, liderul democrat-liberal Adriean Videanu, ministrul Muncii Mariana Câmpeanu, Mişu Negriţoiu, directorul general al ING România, regizorul Tudor Giurgiu, actorul Alexandru Arşinel, director al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", şi artista Margareta Pâslaru.

Astfel, scena Ateneului Român a devenit miercuri seară, timp de două ore, un "catwalk pentru adevăratele modele, acelea care se îmbracă în idei şi nu în paiete, cele care nu fac neapărat cap de ziar, însă îşi folosesc mintea să dea şi altora de gândit", după cum a spus Lucian Mîndruţă.

Gala MEDIAFAX 2013 a fost dedicată oamenilor care, în 2012, au adus în casele românilor valorile cele bune, despre care relatează jurnaliştii MEDIAFAX şi pe care doresc să le vadă în realitatea de fiecare zi.

Povestea MEDIAFAX, începută în urmă cu peste două decenii, în 1991, s-a scris alături şi pentru oameni, iar informaţia, care nu de puţine ori, raportată la timp, devine esenţială, a fost oferită celor care au apelat la serviciile Agenţiei MEDIAFAX nealterată şi nepărtinitoare.

FILMUL DE PREZENTARE

Filmul de prezentare, proiectat în deschiderea galei, a oferit o sinteză a celor 21 de ani de existenţă a Agenţiei de Presă MEDIAFAX, iar succesiunile de imagini centrate pe oameni ca beneficiari direcţi ai ştirilor au reprezentat, în acelaşi timp, o retrospectivă a valorilor pe care MEDIAFAX şi le-a însuşit şi după care s-a ghidat de-a lungul timpului.

"În lumea în care lumea se mişcă cu atâta repeziciune, nu ai niciun motiv să te opreşti ca să afli ce te interesează, pentru că informaţia vine la tine, nealterată, nepărtinitoare, aşa cum este ea, ca tu să decizi ce faci în continuare cu timpul tău şi, mai ales, cum. De aceea există MEDIAFAX. Ca să ştii repede, sigur, tot, ca să ai timp pentru toate celelate lucruri importante din viaţa ta, MEDIAFAX este furnizor principal de timp preţios", a fost mesajul transmis la începutul galei.

Valorile "netranzacţionabile" premiate la Gala MEDIAFAX 2013 au fost propunerile jurnaliştilor agenţiei şi au fost recompensate pentru că, în anul 2012, s-au remarcat prin atitudine, obiectivitate, inovaţie, curaj, profesionalism, ambiţie, iniţiativă şi respectul pe care l-au impus românilor.

În 2013, după ce MEDIAFAX a trecut demult şi cu brio testul neîncrederii – Mişu Negriţoiu a spus, la gală, că, atunci când a auzit prima dată de MEDIAFAX, îi era greu să gândească la faptul că aceasta va ajunge "cea mai importantă agenţie de ştiri din România" – numele agenţiei se regăseşte nu doar în sursele citate de furnizorii de informaţie, ci şi în browserele unor oameni care descoperă şi învaţă România direct de la sursă.

Unul dintre aceşti oameni este Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, care a devenit "viral" după ce, pe 15 ianuarie, de ziua poetului Mihai Eminescu, a postat pe blogul său un filmuleţ în care recita poezia "Revedere". Prezent la gală, unde, de altfel, a fost premiat pentru "ambiţie", Excelenţa Sa a mărturisit că primeşte ştirile agenţiei MEDIAFAX pe smartphone. "Am MEDIAFAX mereu pe browser. Blogul şi Twitter-ul meu sunt transmise şi de MEDIAFAX. MEDIAFAX este un partener de încredere", a spus diplomatul, care a recitat prima strofă din poezia "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie".

În ceea ce priveşte distincţia, care i-a fost înmânată de jurnalistul MEDIAFAX Marius Frăţilă în semn de recunoaştere a meritului de a face din diplomaţie" o punte între două culturi, nu doar o funcţie de promovare a unei ţări", Martin Harris şi-a exprimat încrederea că a comunicat pasiunea sa pentru România şi convingerea sa că România este şi va fi în continuare un partener constant al Marii Britanii.

Tot României şi oamenilor ei le-a dedicat premiul şi Raed Arafat, desemnat "Omul anului" de jurnaliştii MEDIAFAX, medicul care, în 2012, a scos românii în stradă şi care, de când este în România, a demonstrat că grija pentru oameni se poate transforma într-o meserie de succes.

"Onorul şi respectul trebuie să îl dăm tuturor celor care au făcut posibil să se întâmple tot ce s-a întâmplat, celor care au crezut în ce s-a făcut. Şi dumneavoastră, pentru că toţi aţi participat şi aţi fost o parte din tot ce s-a făcut. Mulţumesc foarte mult MEDIAFAX, pentru încredere, şi sper ca împreună să putem face şi mai mult", a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat, la primirea distincţiei care i-a fost înmânată de către Cristian Dimitriu, directorul editorial al MEDIAFAX Group.

Printre cei premiaţi s-a mai numărat istoricul şi filosoful Lucian Boia. Acesta a fost distins pentru "atitudine", pentru că "în 2012 nu le-a spus românilor ce voiau să audă despre ei, ci doar ceea ce a crezut şi crede".

În ceea ce priveşte premiul, care i-a fost oferit de Lucia Efrim, redactor-şef adjunct al Agenţiei de presă MEDIAFAX, Lucian Boia a spus că atitudinea sa este strict legată de cărţi şi "ţine de libertate, libertate pe care am căpătat-o cel puţin în principiu (...) Cred că măcar teoretic vorbind am căpătat libertate. Şi problema este ca noi să ştim ce să facem cu ea. Dacă vom şti, atunci vom putea să schimbăm România din temelii".

Tot despre schimbarea României prin cultură a amintit, printr-o "parabolă" cu un savuros umor englezesc, criticul literar Dan C. Mihăilescu, premiat pentru promovarea educaţiei şi pentru că "a reuşit să ne facă să redescoperim cărţile şi plăcerea lecturii folosind pentru asta un instrument cu totul şi cu totul neaşteptat, televizorul". "Mulţumesc că această răpciugă care este cultura română ne dă iluzia uneori că suntem nişte armăsari nărăvaşi", a spus Dan C. Mihăilescu la primirea distincţiei înmânate de jurnalistul Cristian Fierbinţeanu.

De data aceasta fără celebrul Stradivarius, dar la fel de emoţionat ca la un concert, pe scena Ateneului Român a urcat muzicianul Alexandru Tomescu, recompensat pentru "adevăr" – "pentru că la fiecare concert în străinătate numele lui de român mai spală din păcatele altor compatrioţi". "Simt acest premiu ca pe un început frumos", a spus violonistul.

Gala MEDIAFAX 2013 a premiat două alte mari valori: inovaţia şi iniţiativa, distincţiile revenind echipei de fizicieni de la Măgurele - care a adus în România cel mai puternic laser din lume -, respectiv echipei Let’s Do It, Romania!, care s-a remarcat şi în 2012 prin voluntariat în cauze etice şi caritabile.

Recunoaşterea pentru "obiectivitate", din partea Agenţiei MEDIAFAX a revenit lui Petru-Sorin Buşe, directorul Renault Tehologie România - care a reuşit, alături de colegii săi, să poarte cu succes numele României în lume pe patru roţi –, iar premiul pentru "curaj" a fost acordat fraţilor Pavăl, care, prin Dedeman, au creat primul brand românesc ce se comportă ca o multinaţională.

MEDIAFAX a răsplătit şi profesionalismul medicului Dan Enescu, renumit ca doctorul care "repară" vieţile copiilor şi care a ajuns la performanţa de a îndrepta greşelile altora şi deficienţele sistemului.

"Valoarea nu vine din utilitate. Valoarea vine din emoţia pe care o simţim, valoarea vine din dragostea pe care o avem pentru un obiect, pentru o stare, pentru un om, nu din necesitate", a subliniat Andreea Esca.

"Căutăm mereu valori şi le găsim, unii în familie, alţii în prieteni... Mulţi le găsesc în oameni pe care nu îi cunosc, care le devin modele, care întruchipează, dacă vreţi, valori eterne", a completat Lucian Mîndruţă.

Iar, deoarece ştie că, de multe ori, valoarea unor oameni este recunoscută după ce aceştia nu mai sunt, MEDIAFAX a "grăbit" un pic timpul, miercuri seară, şi a premiat "valoarea oamenilor din mijlocul nostru şi oamenii care trăiesc pentru valorile în care noi credem".

La finalul galei, fondatorul Agenţiei de presă MEDIAFAX, Adrian Sârbu, s-a alăturat pe scenă premianţilor, acelor valori reale care, timp de un an, au făcut subiectul ştirilor bune.

De la înfiinţarea sa în 1991, agenţia de presă MEDIAFAX a fost parte din istoria României democratice, dar şi din istoria mass-media moderne, relatând evenimentele importante şi contribuind în acelaşi timp la dezvoltarea presei româneşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici