- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Gala UNITER va avea loc, în premieră, într-un studio de televiziune
Ediţia de anul acesta a Galei Premiilor UNITER va avea loc, în premieră, într-un studio al Televiziunii Române, spectacolul fiind difuzat în direct la TVR 1, luni, începând cu ora 21.10, a anunţat preşedintele UNITER, Ion Caramitru.
Gala Premiilor UNITER va avea loc, în premieră, într-un studio de televiziune (Imagine: Mediafax Foto)

Vicepreşedintele executiv al Uniunii Teatrale din România (UNITER), Aura Corbeanu, a declarat că decizia a fost luată pentru a reduce costurile galei de premiere, bugetul pentru eveniment, de aproximativ 320.000 de lei, fiind aproape înjumătăţit anul acesta.
Ion Caramitru a declarat că noul spaţiu în care se ve desfăşura Gala, un studio de televiziune, nu va afecta cu nimic calitatea evenimentului, singurul inconvenient fiind doar că există în total doar 180 de locuri disponibile în platou, suficiente pentru membrii juriului şi nominalizaţi, dar nu şi pentru invitaţi speciali.
Preşedintele UNITER a mai spus că, din cauza micşorării bugetului, organizatorii Galei Premiilor UNITER au fost nevoiţi să renunţe la invitaţii din străinătate, neavând fonduri pentru a asigura transportul acestora.
Caramitru şi-a amintit că Gala Premiilor UNITER a fost constant contestată de către diverşi artişti, dând ca exemple pe regizorul Andrei Şerban, pe George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, şi, anul acesta, Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.

Caramitru a spus că a găsit unele proteste ca fiind motivate. "Şi eu sunt nemulţumit de faptul că Teatrul Naţional (din Bucureşti, n.r.) nu a primit nicio nominalizare (...) Trebuie să acordăm juriului toată autoritatea", a declarat Ion Caramitru.
"Atâta vreme cât sunt proteste în jurul Premiilor UNITER înseamnă că ele au importanţă", a concluzionat actorul.

Juriul final, care va acorda premiile, este format din Ştefan Caragiu, scenograf, Ion Cocora, critic de teatru, Mircea Rusu, actor, Cornel Todea, regizor, şi Ileana Lucaciu, critic de teatru.
Premiile acordate vor avea o valoare medie de 5.000 de lei, totalul fondului pentru trofee fiind de 107.000 lei. Gala Premiilor UNITER va începe luni, la ora 21.10, şi va dura 2 ore şi 45 de minute, cu o pauză de 10 minute.
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social astăzi, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic astăzi, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





Nu exista comentarii