Germania vrea să limiteze mărimea ştirilor pe GOOGLE. UE cere precizări cu privire la acest proiect de lege

Comisia Europeană cere Germaniei informaţii suplimentare legate de un proiect de lege care limitează mărimea ştirilor pe care GOOGLE şi alţi operatori le pot etala în serviciile de căutare pe Internet.

1198 afișări
Imaginea articolului Germania vrea să limiteze mărimea ştirilor pe GOOGLE. UE cere precizări cu privire la acest proiect de lege

Germania vrea să limiteze mărimea ştirilor pe GOOGLE. UE cere precizări cu privire la acest proiect de lege

Autorităţile europene de reglementare au analizat un proiect aprobat săptămâna trecută de Camera Inferioară a Parlamentului german şi vor cere informaţii suplimentare, a arătat Carlo Corazzo, purtător de cuvânt al CE, relatează Bloomberg.

El a adăugat că CE a primit reclamaţii referitoare la această lege.

GOOGLE şi alte companii de profil vor putea folosi fără plată, în rezultatele serviciilor de căutare, numai ştiri scurte, au decis parlamentarii germani.

Publisheri precum Axel Springer şi Bertelsmann, ale căror venituri obţinute din ziare şi reviste sunt în scădere, au cerut ca motoarele de căutare şi servicii precum GOOGLE News să plătească pentru ştirile postate.

Proiectul votat săptămâna trecută prevede că publisherii vor deţine, timp de un an, dreptul comercial exclusiv asupra conţinutului care depăşeşte "cuvinte sau texte foarte scurte".

Pentru a deveni lege, proiectul trebuie să fie aprobat şi de Camera Superioară a Parlamentului.

Un purtător de cuvânt al Google din Bruxelles a refuzat să comenteze.

Google nu postează reclame pe paginile portalului de ştiri în Europa şi susţine că informaţiile publicate ajută de fapt publisherii prin atragerea utilizatorilor către site-urile lor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici