- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Gheorghe Dinică, în stare extrem de gravă după operaţie
Starea actorului Gheorghe Dinică, operat luni seară de colecist, este extrem de gravă, necesitând măsuri de terapie-intensivă, iar pronosticul medicilor este "rezervat pe termen scurt", au anunţat, marţi, reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Floreasca.
Într-un comunicat de marţi al Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde actorul este internat din 22 octombrie, se precizează că actorul a fost supus unei intervenţii de urgenţă - "colecistectomie laparoscopică" - sub anestezie generală, operaţia fiind făcută de prof. dr. Mircea Beuran.
Conform sursei citate, actorul are "colecistită acută alitiazică, flegmonoasă, şoc septic, disfuncţie multiplă de organe cu insuficienţă respiratorie acută - suport ventilator, insuficienţă cardio-circulatorie - suport inotrop, fibrilaţie atrială paroxistică, insuficienţă renală cronică acutizată, disfuncţie digestivă, disfuncţie hepatică".
Post operator, evoluţia stării de sănătate a actorului s-a menţinut "extrem de gravă, necesitând măsuri de terapie intensivă în vederea corectării parametrilor funcţiilor vitale".
Cu toate eforturile depuse, starea pacientului se menţine extrem de critică, iar pronosticul este rezervat pe termen scurt, mai arată reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Floreasca.
Actorul Gheorghe Dinică (75 de ani) este internat din 22 octombrie la Spitalul de Urgenţă Floreasca, la Secţia de terapie intensivă.
În primă fază, el a avut o infecţie la plămânul stâng, care s-a extins şi la cel drept, actorul fiind diagnosticat cu bronhopneumonie, care s-a complicat.
În 27 octombrie, medicii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca au constatat, în urma rezultatelor bacteriologice, că actorul Gheorghe Dinică are infecţie cu stafilococ auriu şi candida. Acesta a fost diagnosticat cu bronhopneumonie cu stafilococ auriu şi candida, pneumonie bazală stânga în remisie, şoc septic şi disfuncţie multiplă la organe.
Gheorghe Dinică, în vârstă de 75 de ani, este unul dintre cei mai mari actori români. A debutat ca actor în filmul "Străinul", în anul 1963 şi de atunci a jucat în peste 60 de filme ("După-amiaza unui torţionar", "Filantropica", seria aventurilor comisarului Moldovan etc.), seriale TV ("Inimă de ţigan"), dar şi în piese de teatru ("Tache, Ianke şi Cadâr", "În numele trandafirului" etc.). A lansat mai multe albume muzicale, precum "Cântece de petrecere" şi "Cântece de petrecere 2", în colaborare cu Ştefan Iordache şi Nelu Ploieşteanu. Este societar de onoare al Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" din 2002.
-
Tânărul clujean acuzat că a spart serverele NASA a fost pus sub acuzare în SUA
Social astăzi, 07:13
Românul din Cluj Napoca Robert Butyka, acuzat că a spart serverele NASA sub numele de cod Iceman, a fost pus sub acuzare în Statele Unite, au anunţat miercuri procurorii americani. citeşte tot
-
Rebelii sirieni susţin că au nevoie de arme şi nu de trupe
Externe astăzi, 06:36
Rebelii sirieni au declarat miercuri că au nevoie de arme şi nu de soldaţi străini pentru a răsturna regimul lui Bashar al-Assad, în cadrul unei conferinţe organizată într-un loc apropiat de Damasc şi difuzată la Washington prin Internet. citeşte tot





Sanatate maestre ... esti unul dintre putinii mari actori ai unei generatii de aur care mai traiesc ... Sa traiesti sa poti sa ne mai bucuri cateva clipe .
Ori e critica, ori nu e critica, nu cu grade de comparatie! Rusine!