- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Gheorghe Dinică, omagiat la Roma, cu proiecţia filmului "Filantropica"
Actorul Gheorghe Dinică, care a încetat din viaţă pe 10 noiembrie, la vârsta de 75 de ani, va fi omagiat la Accademia di Romania de la Roma, cu proiecţia filmului "Filantropica", în regia lui Nae Caranfil, programată luni.
Gheorghe Dinică, omagiat la Roma, cu proiecţia filmului "Filantropica" (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)
Luni, începând cu orele 18.00, va avea loc, în Sala de conferinţe a Accademia di Romania, proiecţia lungmetrajului "Filantropica" (2002), unul dintre acele filme remarcabile în care publicul italian poate aprecia talentul "nepereche" al neuitatului actor Gheorghe Dinică, potrivit organizatorilor.
Filmul este subtitrat în limba italiană, iar proiecţia va fi precedată de prezentarea unui material omagial de criticul de film Veronica Lazăr.
Acţiunea filmului se desfăşoară în Bucureştiul secolului al XXI-lea, unde a ieşi în oraş sâmbătă seara la braţul unei femei frumoase este o investiţie financiară riscantă.
Ovidiu (Mircea Diaconu), modest profesor de liceu, nu îşi permite acest lucru şi totuşi s-a îndrăgostit până peste cap de Diana (Viorica Vodă), o mică sirenă de 20 de ani, cu veleităţi de manechin.
În căutarea unei surse de venit ceva mai consistente decât o biată leafă de profesor, Ovidiu plonjează într-o lume fabuloasă - mafia cerşetorilor - şi unul dintre capii acesteia îl ia sub aripa sa.
Pepe (Gheorghe Dinică) este jumătate artist, jumătate om de afaceri, "textier" oficial al cerşetorimii bucureştene - omul inventează biografii, replici şi atitudini în funcţie de personalitatea milogului sau de clientela-ţintă.
Pentru acest rol, Gheorghe Dinică a primit premiul special al Uniunii Cineaştilor din România.
Gheorghe Dinică este unul dintre cei mai mari actori români. A debutat ca actor în filmul "Străinul", în anul 1963 şi de atunci a jucat în peste 60 de filme ("După-amiaza unui torţionar", "Filantropica", seria aventurilor comisarului Moldovan etc.), seriale TV ("Inimă de ţigan", "Aniela"), dar şi în spectacole de teatru ("Tache, Ianke şi Cadâr", "În numele trandafirului" etc.).
A lansat mai multe albume muzicale, precum "Cântece de petrecere" şi "Cântece de petrecere 2", în colaborare cu Ştefan Iordache şi Nelu Ploieşteanu. Este societar de onoare al Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" din 2002.
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot





Nu exista comentarii