Google: Computerele cu sistemul de operare Chrome vor porni în şapte secunde

Cu noul sistem de operare al Google, computerele vor porni la fel de repede ca televizoarele, a anunţat compania, joi, la prezentarea sistemului de operarea Chrome, a cărui lansare a fost anunţată în urmă cu câteva luni.

137 afișări
Imaginea articolului Google: Computerele cu sistemul de operare Chrome vor porni în şapte secunde

Google: Computerele cu sistemul de operare Chrome vor porni în şapte secunde

Google a prezentat Chrome la doar patru luni după ce şi-a anunţat intenţia de a dezvolta un sistem de operare pentru computere, ceea ce poziţionează compania drept competitor direct al Microsoft şi Apple.

Construit după modelul portofoliului Google, Chrome OS seamănă mai mult cu un browser decât cu un sistem de operare tradiţional precum Windows al Microsoft, servind astfel scopului Google de a atrage oamenii online, unde pot vedea reclamele distribuite prin Google Ads.

Google a anunţat că Chrome va fi iniţial disponibil în sezonul de iarnă al anului viitor, urmând să fie instalat pe laptopuri ieftine, care se potrivesc specificaţiilor Google, în special în ceea ce priveşte utilizarea de cipuri de memorie pentru a stoca datele în locul hard-drive-urilor actuale, care au viteză mică.

Laptopurile care au instalat sistemul de operare Chrome vor fi capabile să ruleze aplicaţii web, datele utilizatorilor urmând să fie automat stocate online, într-un sistem dematerializat de servere, potrivit declaraţiilor făcute de directorii Google în cadrul evenimentului de prezentare a sistemului de operare.

"Parctic, este vorba de un vehicul de navigat pe internet", a observat un analist de la Altimeter Group, referindu-se la laptopurile cu sistemul de operare Chrome.

Un astfel de "vehicul" este construit pentru o lume relativ constantă, pentru conexiuni web rapide, fără tipul de programe care au consacrat Microsoft, în condiţiile în care majoritatea comenzilor sunt executate de servere dematerializate care preiau comenzi şi trimit informaţii către dispozitive destul de simple, cum sunt computerele Chrome.

Sundar Pichai, vicepreşedinte pentru management de produs pentru Chrome OS în cadrul Google, a spus că pornirea computerelor care rulează sistemul de operare se va face în mai puţin de şapte secunde.

Google a anunţat că sistemul de operare va fi distribuit gratuit, ca în cazul programelor pentru telefonul său Android, în speranţa că îmbunătăţirea experienţei online pentru consumator va beneficia afacerii sale de publicitate pe motorul de căutare, care a generat venituri de 22 de miliarde de dolari în 2008.

Potrivit oficialilor Google, laptopurile dotate cu sistemul de operare Chrome vor putea executa o serie de funcţii şi offline, însă produsul a fost proiectat pentru a fi conectat la internet.

Google a pus la dispoziţia dezvoltatorilor de aplicaţii codurile Chrome începând de joi, ceea ce le va permite acestora să dezvolte aplicaţii speciale pentru acest sistem.

Pentru că datele utilizate pentru diverse operaţiuni se stochează pe servere dematerializate, utilizatorii care îşi pierd laptopul îşi pot cumpăra un altul nou, se pot conecta şi, în decurs de câteva secunde, pot accesa aceleaşi informaţii pe care le aveau şi anterior.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici