- Home
- Cultură-Media
- BERLIN, (14.10.2014, 15:26)
- Ana Obretin
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Google consideră că Amazon este cel mai mare concurent al său
Eric Schmidt, preşedintele executiv al grupului Google, a declarat că, deşi multă lume crede că Bing şi Yahoo ar fi marii concurenţi ai companiei pe care o conduce, de fapt această poziţie este ocupată de Amazon.
576 afișări
Google consideră că Amazon este cel mai mare concurent al său (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Multă lume crede că Bing şi Yahoo sunt marii noştri concurenţi. În realitate, cel mai mare concurent în materie de căutări online este Amazon", a spus Schmidt, într-un discurs susţinut cu ocazia unei vizite la un start-up din Berlin.
"Evident, ei se concentrează mai mult pe partea comercială, însă, în mod fundamental, răspund întrebărilor utilizatorilor şi căutărilor, cum facem şi noi", a mai spus Schmidt.
"Şi, un lucru şi mai important, undeva, cineva, într-un garaj, este pe cale să-şi ascută armele contra noastră, ştiu, pentru că, în urmă cu nu foarte mult timp, noi eram cei din garaj", a mai spus şeful Google.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotarea UE cu arme nucleare: „Să nu devenim vasalii SUA”
-
Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone
-
Zeci de mii de ucraineni, aflaţi în afara ţării, nu vor putea obţine paşapoarte noi
-
Ucraina foloseşte pentru prima oară rachete americane cu rază de acţiune mai mare contra Rusiei
Într-o ţară în care este în creştere sentimentul de neîncredere în gigantul de internet, până şi în sfera politică, şeful Google şi-a luat angajamentul de a distruge această imagine a unei companii tentaculare, care a devenit un "punct de trecere" obligatoriu pentru utilizatorii online.
"Nu suntem ca o companie de feriboturi, nu suntem ca o companie feroviară, nu suntem o reţea de telecomunicaţii şi nici un furnizor de electricitate, cu o singură linie care merge spre voi, cu uşa închisă concurenţei. Nimeni nu este obligat să folosească Google", a spus Schmidt.
Google, care reprezintă 90% din traficul european pe motoarele de căutare, face obiectul, din 2010, unei anchete a Comisiei Europene privind un abuz de poziţie dominantă. Google se mai află în conflict juridic şi cu un grup de editori germani.
Totodată, operatorul celui mai utilizat motor de căutare din lume a înfiinţat un site şi o comisie de experţi pe 30 mai, pentru a respecta o decizie a Curţii Europene de Justiţie (CEJ), conform căreia utilizatorii europeni pot cere Google şi altor motoare de căutare pe internet să şteargă din rezultatele căutărilor online unele link-uri către ştiri, decizii judecătoreşti şi alte documente care conţin informaţii inadecvate, irelevante şi care încalcă dreptul la viaţă privată. Potrivit unui raport dat publicităţii vineri, Google a primit, în patru luni, aproape 145.000 de solicitări de ştergere din căutări a unor linkuri, în baza "dreptului de a fi uitat", în conformitate cu controversata decizie din luna mai a CEJ.
Citește pe alephnews.ro: Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe