Google renunţă la cenzurarea pornografiei de pe platforma Blogger

Compania Google s-a răzgândit în privinţa forţării blogurilor cu conţinut sexual explicit de pe platforma sa Blogger să devină private, ca urmare a reacţiilor primite după ce a anunţat marţi că va cenzura şi chiar şterge blogurile care prezintă pornografie, începând cu 23 martie.

201 afișări
Imaginea articolului Google renunţă la cenzurarea pornografiei de pe platforma Blogger

Google renunţă la cenzurarea pornografiei de pe platforma Blogger (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

După primirea "foarte multor reacţii", compania a decis să continue aplicarea actualilor termeni şi condiţii de utilizare a platformei online. Astfel, blogurile cu conţinut sexual explicit trebuie să fie clar marcate ca având conţinut pentru adulţi, folosind eticheta "adult", potrivit bbc.com.

Aplicarea etichetei "adult" face ca utilizatorii să fie avertizaţi prin afişarea unui mesaj informativ, înainte de a fi redirecţionaţi spre un blog cu conţinut explicit.

Totodată, Google îşi rezervă dreptul de a adăuga eticheta "adult" oricărui blog de pe platforma Blogger, dacă va considera că descrierea este potrivită.

Link-ul spre mesajul de schimbare a termenilor şi condiţiilor duce acum utilizatorii spre un mesaj al companiei care îşi explică decizia.

"Am primit foarte multe reacţii, în special referitor la introducerea unei schimbări retroactive (unii utilizatori au conturi pe Blogger mai vechi de 10 ani), dar şi despre impactul negativ asupra persoanelor care postează conţinut sexual ca o formă de exprimare a identităţii. Aşadar, am decis ca, în loc să implementăm aceste schimbări, să întărim politica actuală de interzicere a pornografiei comerciale", se spune în mesajul publicat de Google.

Atât timp cât utilizatorii plaformei Blogger şi-au catalogat corect blogurile cu etucheta "adult", nu mai este nevoie de nicio altă măsură din partea lor, mai spune compania americană.

Google a propus iniţial forţarea blogurilor cu conţinut sexual explicit existente în prezent să devină private şi anunţase inclusiv posibilitatea de a şterge blogurile pornografice care ar fi fost create după termenul limită de 23 martie.

O altă platformă destinată blogurilor, Tumblr, deţinută de Yahoo, şi-a modificat, în 2013, politica privind găzduirea de conţinut pornografic, ascunzând site-urile cu teme destinate adulţilor din aplicaţia de căutare, dar le-a readus în rezultatele căutărilor după protestele apărute pe reţelele de socializare online.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici