- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Google sărbătorește descoperirea unor cantităţi importante de apă pe Lună
Google şi-a modificat logoul, sâmbătă, pentru a sărbători descoperirea unor cantităţi "semnificative" de apă îngheţată pe Lună, după un anunţ făcut, vineri, de NASA şi preluat de mai multe agenţii de presă.
Cunoscuta companie de internet şi-a modificat sigla de pe pagina sa principală, la scurt timp după ce NASA a făcut publice noile descoperiri.
În noul logo, una dintre cele două litere "o" este înlocuită cu imaginea Lunii.
În cursul misiunii efectuate luna trecută, NASA a prăbuşit o sondă LCROSS într-un crater situat în apropierea polului sud al Lunii, pentru a studia materialele rezultate din impact, iar în acest fel a fost descoperită apa.
"Am găsit apă şi nu doar o cantitate mică, ci cantităţi importante", a declarat, vineri, Anthony Colaprete, responsabilul ştiinţific al misiunii LCROSS (Lunar Crater Observation and Sensing Satellite).
"Într-un crater de 20 - 30 de metri am găsit echivalentul a 75 de litri de apă", precizează Colaprete.
Un alt oficial al NASA, Gregory Deloy, de la Universitatea din California, a explicat că aceasta este o descoperire "extraordinară" şi "majoră".
Google îşi schimbă logoul pentru a marca diferite sărbători sau evenimente speciale.
Recent, Google a omagiat prin logouri speciale 50 de ani de la apariţia benzilor desenate cu Asterix şi Obelix, 143 de ani de la naşterea lui Herbert George Wells, autorul romanului "Războiul Lumilor", şi 57 de ani de la patentarea codului de bare.
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot





asta inseamna ca se poate cultiva pe luna?
oare pe luna e apa minerala tusnad?
a fost defecta sonda crek