GOOGLE sărbătoreşte ziua Sfântului Patrick printr-un logo special

GOOGLE marchează, luni, ziua Sfântului Patrick printr-un logo special, care imită un vitraliu medieval, pe fundal verde, culoare asociată cu simbolul irlandez, trifoiul cu trei foi, pe care sfântul l-ar fi folosit pentru a explica irlandezilor Sfânta Treime.

451 afișări
Imaginea articolului GOOGLE sărbătoreşte ziua Sfântului Patrick printr-un logo special

Google sărbătoreşte ziua Sfântului Patrick printr-un logo special

Sfântul Patrick, care s-a născut în jurul anului 385, în Britania, şi a murit în 461, a fost un episcop irlandez, care a devenit sfânt patron al Irlandei şi Islandei şi este sărbătorit de Biserica catolică pe 17 martie.

La 16 ani a fost prins de piraţi şi vândut rob în Irlanda, unde a fost trimis să pască oile. Recâştigându-şi libertatea după 6 ani, s-a întors în Britania. A intrat în rândul clericilor, iar, în 432, s-a întors în Irlanda, devenind marele apostol al acestei ţări. Numit episcop al Irlandei, a evanghelizat poporul din acea insulă, convertindu-i pe mulţi la credinţa creştină şi a organizat Biserica locală, în ciuda unor mari dificultăţi. În jurul anului 444 a întemeiat episcopia Armagh, în apropiere de Belfast.

TITLURILE ZILEI

A murit lângă oraşul Down, în Irlanda de Nord, în anul 461.

Ca sfânt patron al Irlandei şi Islandei, este sărbătorit pe 17 martie atât în aceste ţări, cât şi în întreaga lume, prin evenimente speciale.

Un astfel de eveniment este tradiţionala paradă de Saint Patrick's Day. După marea foamete din secolul al XIX-lea, cauzată de lipsa cartofilor, un val de migranţi a părăsit Irlanda, iar parada de Saint Patrick's Day a devenit modalitatea acestora de a-şi manifesta identitatea. Pornind de la tradiţie, au început să se organizeze peste tot în lume parade, care au ajuns să îi includă pe toţi cei care împărtăşesc aceleaşi valori.

Şi în Bucureşti mii de persoane au participat cu steguleţe şi baloane, duminică, la parada Saint Patrick's Day, care a pornit de pe Şoşeaua Kiseleff, din zona Muzeului Ţăranului Român, pe Calea Victoriei şi s-a oprit în Piaţa George Enescu, la eveniment fiind prezenţi oameni de toate vârstele.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici