In Memoriam George Alexandru: Două spectacole ale actorului, difuzate, luni, la TVR

Televiziunea Română îi va aduce un ultim omagiu lui George Alexandru, luni, când va difuza două spectacole din a căror distribuţie a făcut parte şi cunoscutul actor, respectiv "Scapino", de Molière, şi "Escu...", după Tudor Muşatescu.

532 afișări
Imaginea articolului In Memoriam George Alexandru: Două spectacole ale actorului, difuzate, luni, la TVR

In Memoriam George Alexandru: Două spectacole ale actorului, difuzate, luni, la TVR (Imagine: Tiberiu Crişan/ Arhiva Mediafax Foto)

Casa de Producţie TVR invită telespectatorii să îl vadă pe actorul George Alexandru în producţiile "Scapino", care va fi difuzată la TVR 2, luni, de la ora 20.10, şi "Escu...", transmisă în aceeaşi zi, la TVR 3, de la ora 20.00.

"Scapino", de Molière, este o adaptare de Alexandru Dabija, a cărei regie TV este semnată de Domniţa Munteanu, iar scenografia, de Sică Rusescu. Din distribuţia spectacolului fac parte, alături de George Alexandru, Horaţiu Mălăele, Mircea Constantinescu, Valentin Teodosiu, Valeriu Preda, Mircea Jida, Victoria Cociaş, Anca Băjenaru şi Camelia Zorlescu.

TITLURILE ZILEI

"Escu..." este un spectacol după Tudor Muşatescu, a cărei regie este semnată de Constantin Dicu şi Robert Cişmigiu. Din distribuţie fac parte şi Ileana Stana Ionescu, Mihai Constantin, Sebastian Papaiani, Marius Florea Vizante, Elvira Deatcu, Luminiţa Erga, Constantin Cojocaru şi Petre Lupu.

Actorul George Alexandru, supranumit Jorjac de către prietenii săi, a murit, vineri, la ora 23.30, din cauza unei infecţii abdominale grave.

Trupul neînsufleţit al actorului va fi depus, luni, între orele 11.00 şi 14.00, în foaierul Teatrului Nottara, pe a cărui scenă a jucat în numeroase spectacole. Apoi, va fi depus la capela Cimitirului Ghencea 3 Militari din Bucureşti. La ora 14.30 va avea loc slujba de înmormântare, iar la ora 15.00 actorul va fi înmormântat, potrivit informaţiilor furnizate de Teatrul Nottara.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici