INEDIT: O fostă bancă săsească, reabilitată cu bani de la bugetul local | FOTO

Fosta Bancă Săsească din Braşov, unul dintre cele mai importante monumente ale oraşului, va fi reabilitată complet, cu o finanţare de aproape 16 milioane de lei, bani de la bugetul local, transmite corespondentul MEDIAFAX.

356 afișări
Imaginea articolului INEDIT: O fostă bancă săsească, reabilitată cu bani de la bugetul local | FOTO

Fosta Bancă Săsească din Braşov, reabilitată cu bani de la bugetul local | FOTO

Clădirea de pe strada Republicii, aflată la intersecţia cu strada Michael Weiss, din centrul istoric al Braşovului, este unul din monumentele importante ale oraşului, construită în stilul Jugendstil.

După o perioadă în care şantierul a stat în conservare şi a fost acoperit, de mulţi ani, cu o plasă ce reprezintă imaginea viitoarei clădiri, lucrările au fost demarate, vineri, şi ar trebui să se finalizeze în ianuarie 2021.

Valoarea investiţiei este de peste 15,8 milioane lei, potrivit primarului Braşovului, George Scripcaru, iar banii vin de la Consiliul Local.

„Consider că este un moment important pentru proiectul nostru, acela de a readuce la viaţă clădirile importante din Braşov şi de a le reda cetăţenilor acestui oraş, fie că vorbim de monumente istorice, fie că vorbim de clădiri de interes public”, a spus George Scripcau, primarul Municipiului Braşov.

Clădirea, structurată pe subsol, parter, două etaje şi pod foarte înalt, a fost concepută iniţial pentru programul de bancă, cu spaţii pentru public la parter,iar la etajele 1 şi 2 erau spaţii de locuit.

Iustinian Roşu, şef de şantier, a declarat, vineri, că lucrările de reabilitare vor dura doi ani şi sunt complexe.

„Lucrările constau în consolidarea structurii de rezistenţă. Clădirea are nişte hibe şi s-au descoperit mai multe neconformităţi. (...) În prima fază ne axăm pe consolidare, urmând ca de la jumătatea anului să începem şi amenajările şi abia atunci vom stabili funcţiunile exacte şi instalaţiile care vor fi asigurate. Sunt lucrări complexe, clădirea se va reface integral, vor fi nişte lucrări mai complicate, pe partea de faţadă, unde se va reveni la faţada originală, cu ornamente, cu picturi. Se va înlocui complet învelitoarea, acoperişul şi cu ocazia asta vor fi refăcute nişte elemente desfăcute de diverşi utilizatori, nişte lucarne, elemente decorative”, a explicat Iustinian Roşu.

În plus, se vor lua măsuri de izolare termică şi hidrofugă şi, de asemenea, se va asigura protecţia la zgomot, prin izolare cu vată bazaltică. Totodată, vor fi refăcute instalaţiile electrice şi de gaz şi vor fi introduse şi două lifturi.

La finalizarea lcurărilor se va stabili ce utilizare va avea clădirea.

Fosta bancă săsească din Braşov este una dintre clădirile reprezentantive ale Braşovului, fiind inclusă pe lista monumentelor istorice de importanţă naţională. Este una dintre puţinele clădiri în stilul Jugendstil.

Imobilul a fost construit în 1906, după planurile arhitectului Albert Scheller. Iniţial, în sediu a funcţionat Banca Naţională Săsească, iar din 1929, Casa Generală de Economii. În 1948, imobilul a fost naţionalizat şi preluat de Societatea Naţională de Electricitate, doi ani mai târziu a trecut în administrarea Ministerului de Finanţe, iar după 1990 a devenit Sucursală a Bancorex, instituţie financiară care a dispărut la sfârşitul anilor 90. Ulterior, în 2011, imobilul a fost preluat în proprietate şi administrare de către municipalitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici