INTERVIU - Angela Gheorghiu: Covent Garden a fost şi este prima mea iubire

Soprana Angela Gheorghiu, care a sărbătorit, marţi, 20 de ani de la debutul său la Covent Garden, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că instituţia londoneză de spectacole este prima sa iubire, fiind totodată locul care i-a unit destinul cu cel al soţului său, tenorul Roberto Alagna.

873 afișări
Imaginea articolului INTERVIU - Angela Gheorghiu: Covent Garden a fost şi este prima mea iubire

Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna

Angela Gheorghiu a sărbătorit 20 de ani de când a urcat pentru prima dată pe scena de la Covent Garden din Londra (Royal Opera House), marţi seară, cu spectacolul "La Boheme", alături de soţul ei, tenorul Roberto Alagna, iar la finalul reprezentaţiei, soprana a fost aclamată de public şi a primit un tort din partea instituţiei.

Soprana a vorbit, în interviul acordat MEDIAFAX, despre cum se pregăteşte înainte de spectacole, despre cum a început povestea ei de iubire cu Roberto Alagna, dar şi despre lucrurile pe care le presupune o carieră internaţională de prestigiu.

Prezentăm integral interviul acordat MEDIAFAX de soprana Angela Gheorghiu:

Reporter: Sunt 20 de ani de la prima reprezentaţie cu "La Boheme" pe scena Operei Regale din Londra. Ce înseamnă pentru dumneavoastră să reveniţi pe această scenă, de fiecare dată?

Angela Gheorghiu: Covent Garden a fost şi este prima mea iubire. Iubesc din toată inima tot ce mă leagă de acest teatru. Întotdeauna urc pe această scenă cu emoţii infinite. Mi-a oferit de fiecare dată unele dintre cele mai importante momente din cariera mea artistică, dar şi personală. Cred că nu am avut o seară mai emoţionantă ca aseară (marţi seară, n.r.) în viaţa mea. Un cumul de situaţii şi de amintiri. Am fost foarte plăcut surprinsă ca la proba de costume să am chiar costumele din 1992 cu numele meu pe ele şi nu a trebuit să facem nicio schimbare, o situaţie care m-a flatat enorm.

Rep.: Ce amintiri vă leagă de opera "La Boheme" cântată alături de soţul dumneavoastră, acum 20 de ani?

A.G.: Royal Opera House ne-a unit destinele. Trebuie să recunosc că mă leagă cele mai frumoase amintiri. În 1992 am început repetiţiile cu Actul II plin de optimism şi de veselie în această operă dramatică. Atunci, ţinându-ne de mână, a început toată povestea.

Rep.: Ce ritualuri aveţi înainte de a urca pe scenă?

A.G.: Niciunul. Doar un somn bun şi încerc să mă concentrez doar la ce am de făcut în seara spectacolului.

Rep.: Cât de mult se completează viaţa dumneavoastră personală cu cea artistică?

A.G.: Viaţa mea personală este şi viaţa mea artistică câteodată. Încerc să le separ pe cât posibil. Câteodată se poate, altădată nu. Este însă absolut sigur că o carieră mondială trebuie făcută şi poate fi făcută doar cu sacrificiu şi dăruirea vieţii tale private. Studiul, voiajele, repetiţiile, spectacolele, înregistrările, promovarea etc. sunt doar câteva elemente ce îţi ocupă 90% din viaţă. În restul timpului încercăm să avem aşa-zisa "viaţă normală"!

Rep.: Care sunt lucrurile pe care le-aţi învăţat, dumneavoastră şi tenorul Roberto Alagna, unul de la altul, lucrând împreună?

A.G.: Noi doar cântăm împreună. Nu studiem niciodată împreună. Aceasta este bucătăria fiecăruia. Când încep repetiţiile, atunci ne auzim pentru prima oară, aşa cum se întâmplă cu oricare din colegii noştri. Dorim să ne surprindem şi să avem admiraţia celuilalt. Doar pe scenă se produce o magie pe care eu nu am reuşit să mi-o explic. O chimie perfectă.

Rep.: Care este cel mai dificil lucru legat de meseria de artist?

A.G.: Avioanele.

Rep.: Ce operă v-ar putea descrie viaţa?

A.G.: Niciuna.

Rep.: Veţi sărbători cei 20 de ani de carieră internaţională şi în România?

A.G.: Nu am cântat niciodată cu Roberto în România, poate într-o zi vom fi amândoi liberi pentru a putea crea un eveniment atât de important.

"La Boheme" marchează 20 de ani de la debutul Angelei Gheorghiu pe scena Covent Garden, fiind, totodată, după o perioadă lungă de timp, primul spectacol în compania soţului ei pe scena operei londoneze.

În spectacolul "La Boheme", Angela Gheorghiu interpretează rolul Mimì, în timp ce Roberto Alagna este Rodolfo. Din distribuţia spectacolului mai fac parte Nuccia Focile (Musetta), George Petean (Marcello), Yuri Vorobiev (Colline), Thomas Oliemans (Schaunard), Jeremy White (Benoît) şi Donald Maxwell (Alcindoro).

Artiştii au evoluat sub bagheta dirijorului Jacques Lacombe, avându-l ca regizor pe John Copley.

Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna pot fi văzuţi din nou împreună pe scenă, la mai puţin de un an după ce au anunţat public că şi-au reluat relaţia.

Ca parteneri de scenă, cei doi artişti, care s-au căsătorit în 1996, au cântat împreună unele dintre cele mai celebre tragedii din muzica de operă care au avut ca temă centrală dragostea: "Boema", "Traviata" şi "Romeo şi Julieta".

Angela Gheorghiu, născută pe 7 septembrie 1965, la Adjud, este un "superstar" al operei internaţionale, fiind, totodată, unul dintre cel mai bine vânduţi artişti români de muzică clasică. Lansarea sa în străinătate a avut loc în 1992, la Covent Garden, cu "Boema" de Puccini. În acelaşi an, ea a debutat pe scenele renumitelor Metropolitan Opera din New York şi Opera de Stat din Viena. De atunci, soprana a cântat pe cele mai mari scene ale lumii. În 2010, Angela Gheorghiu a primit titlul de artista anului la cea de-a 11-a ediţie a Classical Brit Awards, la Londra, trofeu pe care l-a câştigat şi în 2001. Totodată, în 2010, soprana a fost decorată cu Ordinul "Steaua României" în grad de Comandor.

(Material realizat de Oana Ghita, oana.ghita@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici