Jean Constantin va avea un bust în faţa Teatrului Naţional Constanţa, instituţie ce-i va purta numele

Jean Constantin va avea un bust în faţa Teatrului Naţional Constanţa, instituţia urmând să poarte numele îndrăgitului actor care a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 81 de ani, în locuinţa sa de la Constanţa.

75 afișări
Imaginea articolului Jean Constantin va avea un bust în faţa Teatrului Naţional Constanţa, instituţie ce-i va purta numele

Jean Constantin va avea un bust în faţa Teatrului Naţional Constanţa,instituţie ce-i va purta numele (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a trecut, joi seară, pe la sicriul lui Jean Constantin, ce a fost adus în foaierul Teatrului Naţional Constanţa (Fantasio), unde a depus o coroană de flori, a aprins o lumânare şi a declarat că l-a iubit pe Jean Constantin "mic fiind", când a "crescut cu filmele lui".

"Şi l-am iubit şi mare fiind, pentru felul în care ştia să iubească, pentru cum a cântat şi a dansat, atât pe scenă, cât şi în afara ei, într-un cuvânt pentru cum a ştiut să-şi trăiască viaţa", a spus Radu Mazăre.

Primarul Constanţei a mai precizat că îi va ridica şi un bust actorului, la intrarea în Teatrul de Stat Constanţa.

"Din tot puţinul pe care îl are Primăria vom face un efort şi îi vom ridica un bust lui Jean Constantin, chiar aici în faţa teatrului pe care l-a slujit", a declarat Radu Mazăre.

Şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a depus, joi, o coroană de flori la căpătâiul lui Jean Constantin şi a aprins o lumânare. El a spus că, într-o apropiată şedinţă a CJ Constanţa, va propune consilierilor judeţeni ca Teatrul Naţional Constanţa să-i poarte numele îndrăgitului actor, sub titulatura Teatrul Naţional "Jean Constantin".

Mii de constănţeni au trecut, joi, pe la sicriul lui Jean Constantin şi i-au aprins lumânări la căpătâi, i-au adus flori şi şi-au luat rămas bun de la îndrăgitul actor. Alte mii de persoane sunt aşteptate să-şi aducă omagiile până vineri, la ora 11.30, când sicriul va fi dus în cortegiu la Catedrala "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Constanţa, după care va avea loc înmormântarea la Cimitirul Central din municipiu.

Mormântul actorului va fi pe aleea principală a cimitirului, acolo unde şi-au aflat odihna veşnică alte personalităţi ale vieţii culturale constănţene, precum Oleg Danovski sau partenerul de scenă al lui Jean Constantin, Gelu Manolache, alături de care a format un celebru cuplu de revistă în Constanţa.

Actorul Jean Constantin a decedat, miercuri, la vârsta de 81 de ani, în locuinţa sa de la Constanţa, fiind găsit mort în pat de către rudele sale. În ultimul an, el fusese internat la spitale din Constanţa şi din Capitală, cu afecţiuni cardiace.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici