Kevin Spacey va primi un premiu pentru contribuţia adusă teatrului britanic, la gala Olivier Awards

Kevin Spacey va primi o distincţie specială la gala Olivier Awards 2015, pentru contribuţia sa în domeniul teatrului britanic, la încheierea mandatului de 11 ani ca director artistic al instituţiei dramatice Old Vic din Londra, perioadă în care a ajutat la revigorarea acestei forme de artă.

94 afișări
Imaginea articolului Kevin Spacey va primi un premiu pentru contribuţia adusă teatrului britanic, la gala Olivier Awards

Kevin Spacey va primi un premiu pentru contribuţia adusă teatrului britanic, la gala Olivier Awards (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Caro Newling, preşedinte al Society of London Theatre, organizaţia care acordă premiile Olivier, a anunţat că actorul american Kevin Spacey va fi laureatul special al ediţiei de anul acesta a trofeelor care răsplătesc realizările din teatrul britanic, potrivit contactmusic.com.

"Society of London Theatre este încântată să recunoască oficial contribuţia extraordinară a lui Kevin Spacey în ce priveşte teatrul Old Vic. În general, susţinerea sa acordată teatrului londonez a fost o încurajare constantă, iar mulţi dintre noi îi vor simţi lipsa în calitate de coleg", a declarat Caro Newling.

Kevin Spacey va mai urca pe scenă pentru o singură producţie la Old Vic, înainte de a preda şefia direcţiei artistice a instituţiei teatrale lui Matthew Warchus.

Spacey va interpreta rolului avocatului american din secolul al XIX-lea Clarence Darrow, în piesa omonimă cu un singur personaj. Actorul a prezentat piesa pentru prima dată în 2014, toate cele 22 de reprezentaţii fiind sold-out, iar criticii de teatru l-au aclamat. Spacey a mai jucat rolul avocatului considerat un erou al luptei pentru drepturi civile în filmul de televiziune "Darrow", din 1991, şi în montarea dramatică, la teatrul Old Vic, a piesei "Inherit The Wind".

Premiile Olivier (Laurence Olivier Awards) sunt acordate anual de Society of London Theatre, în semn de recunoaştere a excelenţei în arta dramatică. Iniţial cunoscute ca Society of West End Theatre Awards, aceste distincţii au fost redenumite în 1984 în onoarea actorului britanic Lawrence Olivier. Premiile au fost acordate pentru prima dată în 1976 şi sunt considerate echivalentul britanic al premiilor Tony din Statele Unite şi Molière din Franţa.

Kevin Spacey, în vârstă de 55 de ani, a câştigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele "American Beauty" şi "Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects". Actorul american s-a remarcat recent interpretând rolul politicianului lipsit de scrupule Frank Underwood în drama politică "House of Cards", produsă şi difuzată de platforma online Netflix. Pentru acest rol, actorul american a fost lăudat de criticii de specialitate şi a fost nominalizat la Globul de Aur şi la Primetime Emmy.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici