Lars Von Trier se aventurează într-un nou gen

Cineastul danez Lars Von Trier, care, la începutul anului, a şocat opinia internaţională cu filmul "Anticristul", a decis să exploreze un alt gen cu următorul lui proiect cinematografic, cel al filmelor care prezintă dezastre naturale, informează screendaily.com.

Lars Von Trier se aventurează într-un nou gen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Dispunând de un buget de 4,6 milioane de dolari, noul proiect, intitulat "Planet Melancholia", va fi turnat în limba engleză, în Europa, în vara lui 2010.

"Gata cu finalurile fericite!", a declarat Lars Von Trier despre noul său film. Cineastul danez va fi atât regizorul, cât şi scenaristul acestui proiect.

Ca şi "Anticristul", noul film va fi turnat şi produs în Germania şi Suedia. TrustNordisk îl va înscrie în sesiunea de pre-sale la Festivalul de Film de la Berlin din februarie 2010.

Peter Aalbæk Jensen, partenerul lui Von Trier din compania de producţie cinematografică Zentropa, spune că noul proiect va fi filmat în acelaşi spirit ca şi "Anticristul": "Vor fi imagini spectaculoase, amestecate cu cele filmate cu camera de mână..., dar de această dată fără organe genitale tranşate cu satârul".

Peter Aalbæk Jensen a adăugat că filmul va avea şi un "parfum" romantic: "Va fi şi puţin din Lord Byron în film".

Distribuţia şi alte informaţii despre subiectul filmului vor fi anunţate în curând de producători.

Lars Von Trier este unul dintre fondatorii mişcării Dogma, bazată pe un set de reguli care cer regizorilor să filmeze într-o singură locaţie, cu camere ţinute în mână şi să utilizeze lumina şi sunetul naturale.

Cunoscut pentru filme precum "Dogville", care a avut-o ca protagonistă pe Nicole Kidman, regizorul a fost recompensat la ediţia din 2000 a Festivalului de la Cannes cu un Palme d'Or pentru lungmetrajul "Dancer in the Dark", cu cântăreaţa islandeză Bjork în rolul principal.

La acelaşi festival, Lars von Trier a primit Marele premiu al juriului, în 1996, pentru "Breaking the waves", film recompensat şi cu un premiu César.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
film ,
cinema ,
LARS VON TRIER ,
PLANET MELANCHOLIA ,
anticrist ,
dogma ,
regie ,
imagini
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa