Lucian Vasilescu, editorialist MEDIAFAX: Lumină mică, în căuş de palme

"Nu este aici, a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră." (Matei, 28)

1622 afișări
Imaginea articolului Lucian Vasilescu, editorialist MEDIAFAX: Lumină mică, în căuş de palme

COM: Lumină mică, în căuş de palme

Statistic, avem două opţiuni: fie credem, fie nu credem în Învierea Mântuitorului. Viaţa pe care am petrecut-o ne-a pus, nu o dată, faţă cu moartea. A unui prieten, a unui bunic, a unui părinte. Niciunul dintre aceia pe care i-am aşezat în pământ nu s-a mai întors printre noi. Nici nu ni s-a mai arătat, măcar. Şi, cu toate că am fost la mormintele lor de atâtea ori, nu le-am găsit niciodată goale.

Şi-atunci? Atunci avem, cum am mai spus, două opţiuni: fie credem, fie nu credem în Învierea Mântuitorului. Animalul raţional care suntem ar fi tentat s-o apuce pe prima cale, aceea a necredinţei. Celălalt, animalul cu suflet, ar porni mai degrabă pe a doua cărare. După ce va hălădui fiecare pe calea lui, vor ajunge la capăt. Şi capătul celor două poteci va fi, întotdeauna, acelaşi – la un miez de noapte, presărat cu flăcări mici, ocrotite în căuş de palme. Cu un glas de glasuri cântând: "Hristos a Înviat!"

Apoi, flăcările cele mici, ocrotite în căuş de palme, se vor desprinde din cântec şi vor lua, fiecare, calea câte unei case. Mai apoi, spre dimineaţă, oamenilor le vor rămâne, din nou, două opţiuni: fie să creadă, fie să nu creadă. Două drumuri ce se vor săvârşi deodată, într-o altă noapte presărată cu lumini mici, pâlpâitoare. Şi tot aşa, an după an, viaţa întreagă.

Cu toate astea, nu-i vom revedea niciodată, în vremea vieţii noastre, pe morţii noştri, nici nu le vom găsi vreodată mormintele goale. Doar va pâlpâi în noi speranţa că poate, odată şi odată, ne vom regăsi, aşa cum am fost, împreună, în viaţă. Cu moartea pe moarte călcând.

"La auzul acestor vorbe, unii dintre ucenicii Lui au zis între ei: Ce însemnează cuvintele acestea? «Peste puţină vreme nu Mă veţi mai vedea» şi «Apoi iarăşi peste puţină vreme mă veţi vedea?» Şi încă: «Pentru că mă duc la Tatăl?»

Adevărul adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba nimic. Adevărat, adevărat vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în numele Meu, vă va da. Cereţi şi veţi căpăta pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu. Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl." (Ioan, 16).

Din răsăritul acestor cuvinte culegem şi noi o frântură, să ne lumineze zilele, să ne desluşească nopţile, şi spunem: "Hristos a Înviat! "

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici