Managerul Muzeului Naţional de Istorie acuză tentativa de fraudare a concursului de manager şi cere suspendarea acestuia

Ernest Oberländer-Târnoveanu, managerul Muzeului Naţional de Istorie, a transmis o scrisoare deschisă prin care cere suspendarea concursului de proiecte de management pe motiv că se încearcă fraudarea acestuia şi impunerea unui om al grupului Alexandrescu-Şuteu.

549 afișări
Imaginea articolului Managerul Muzeului Naţional de Istorie acuză tentativa de fraudare a concursului de manager şi cere suspendarea acestuia

Managerul Muzeului Naţional de Istorie: "Concursul să fie suspendat pentru că se încearcă fraudarea"

“Doresc să vă semnalez un nou aspect, care este de natură să aducă lumină asupra modului în care a fost premeditată preluarea conducerii MNIR de către un membru al grupului Alexandrescu-Şuteu şi se va frauda concursul de proiecte de management. Ministerul Culturii a lansat un concurs pentru ocuparea postului de manager al MNIR, în condiţiile în care subsemnatul era într-un proces cu ministerul pentru fraudarea de către acesta a evaluării mele manageriale pe anii 2011-2016 şi justiţia nu s-a pronunţat încă”, se arată în scrisoarea deschisă semnată de Ernest Oberländer-Târnoveanu.

Acesta atrage atenţia că organizarea concursului se va face pe baza unui caiet de obiective ale cărui prevederi nu au nimic în comun cu necesităţile reale ale instituţiei, existând riscul de reducere a competenţei profesionale pentru cei care ajung în funcţie.

„Fără îndoială şi preluarea Muzeului Naţional a făcut parte dintr-un plan al lui Alexandrescu şi a actualului ministru pe care au încercat să îl pună în aplicare pentru că a fost vorba despre un atac în ceea ce priveşte instituţiile ce au relevanţă ca identitate naţională, cum sunt Opera, Muzeul naţional, Muzeul de Istorie, Biblioteca Naţională”, a declarat Ernest Oberländer-Târnoveanu pentru agenţia MEDIAFAX .

În scrisoare se arată că: “Încheierea la data de 23.11.2016 a perioadei de depunere a dosarelor pentru concursul de management la MNIR vine să aducă lumină asupra intenţiilor reale ale organizatorilor acestui concurs, recte ale doamnei ministru Corina Şuteu, în persoană, ca şi a fostului ministru Vlad Alexandrescu, implicarea lor în tot procesul de fraudare a evaluării mandatului meu managerial la MNIR în perioada 2011-2016, precum şi de fraudare a noului concurs, al cărui final va fi impunerea la conducerea instituţiei a unei persoane din grupul lor, fără nici o experienţă în conducerea unui muzeu, fie el cât de mic”.

Managerul Muzeului Naţional de Istorie vorbeşte şi despre al doilea candidat la postul de manager care este Florian Matei Popescu, fost consilier al ministrului Alexandrescu şi fost consilier al ministrului Şuteu.

“Florian Matei Popescu, împreună cu fostul consilier Dragoş Neamu sunt autorii (făptuitorii, pentru că instigatorii au fost miniştri Alexandrescu şi Şuteu) evaluării frauduloase a mandatului meu managerial pe anii 2011-2016. Florian Matei Popescu a fost personal implicat în selectarea membrilor juriului (deşi în calitatea de consilier al ministrului nu avea competenţe în sfera deciziilor cu caracter administrativ), propunând persoane care, prin apartenenţa la grupul lor, erau dispuse să încalce obligaţiile de obiectivitate şi neutralitate prevăzute de OUG nr. 189 pentru componenţii comisiilor de acest gen. (...)Rezultatul acestei evaluări falsificate a fost acela că am fost notat cu 6,80, pentru o activitate pe care în anii anteriori, comisii diferite, instituite prin OMC emise de miniştri aparţinând unor partide diferite, au evaluat-o la 9,19, 9,21 şi 9,61 (2011-2014). Şi ţin să vă asigur, că în realitate, nici în 2015-2016 (ianuarie-iunie) activitatea MNIR nu a fost mai puţin amplă şi dinamică decât în anii precedenţi”.

Urmare a neregulilor constatate, Târnoveanu s-a adresat instanţei pentru clarificarea situaţiei şi cere suspendarea organizării concursului.

“Înscrierea la concurs pentru postul de manager al MNIR a fostului consilier Florian Matei Popescu scoate la iveală adevăratul scop al fraudării evaluării mele – acela de a crea condiţiile ca acesta să acceadă, în ciuda incompetenţei sale vădite, la un post de maximă importanţă, care să asigure controlul de către gruparea Alexandrescu-Şuteu a acestei instituţii care, aşa, cum am arătat mai sus, va intra într-un vast proces de refacere de mare amploare. (...)Ţinând seama de aceste aspecte, vă rog să analizaţi posibilitatea suspendării organizării concursului, până la înlăturarea situaţiei de incompatibilitate a unuia dintre candidaţi şi de refacerea a documentaţiei pe baza căruia va fi organizat”, mai scrie Ernest Oberländer-Târnoveanu.

Pentru agenţia MEDIAFAX, Târnoveanu a recunoscut că a adus personal la cunoştinţa ministrului Şuteu toate problemele şi i-a cerut suspendarea concursului, însă până acum nu a primit niciun răspuns.

"Este o practică în ultima perioadă această lipsă de comunicare.Un exemplu, am semnalat fostului ministru şi secretarilor de stat, apoi doamnei Şuteu, situaţia relocării patrimoiului muzeului. Vorbim despre 750.000 de piese, care trebuie să fie duse în altă parte pentru că este vorba despre realizarea unei lucrări de refacere şi nu se poate cu patrimoniul în clădire. O altă situaţie, realizarea unor expoziţii care ar trebui făcute în 2018, în străinătate, dar nu am primit niciun răspuns de la minister. Cine crede că se poate organiza în câteva săptămâni o expoziţie, ori e naiv, ori are o agendă şi nu vrea să recunoască", a spus Ernest Oberländer-Târnoveanu pentru MEDIAFAX.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici