- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Maneaua, analizată la Muzeul Ţăranului Român, pe 25 martie
Conferinţa "Maneaua: Istorie, alcătuire, rosturi, înţelesuri" va avea loc pe 25 martie, la întâlnirea organizată în cadrul "Conferinţelor de la Şosea" de la Muzeul Ţăranului Român (MŢR) din Capitală, la eveniment urmând să participe specialişti în muzică şi folclor.
Conferinţa va avea loc de la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, cu participarea etnocoreologului Anca Giurchescu (Danemarca), a etnomuzicologului Speranţa Rădulescu, a cercetătorilor de la MŢR, Costin Moisil şi Florin Iordan, şi a Mirelei Radu, de la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Moderatorul conferinţei va fi directorul MŢR, Vintilă Mihăilescu.
Dezbaterea va porni de la întrebări precum: "Ce este maneaua? Este ea un fenomen vechi sau nou? Care sunt semnificaţiile sociale pe care le încifrează? Cine creează manelele? Cine le ascultă? Cine le respinge şi de ce? Sunt manelele ţigăneşti?... sau româneşti? … sau pan-balcanice?".
Muzeul Ţăranului Român - cunoscut pe vremuri şi ca Muzeul de la Şosea - va continua şi în cursul anului 2010 ciclul său de conferinţe vizând dezbaterea publică a problematicii vaste a tradiţiilor în cultura română actuală. "Conferinţele de la Şosea" se adresează publicului larg, în mod special tinerilor specialişti din domeniile umaniste şi se organizează în fiecare lună, la Clubul Ţăranului.
-
COMENTARIU: Jocurile de societate ale "premierului" Ponta cu premierul Ungureanu
Main Story ieri, 21:04
Noul guvern a intrat deja "în pâine", dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung şi politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu. citeşte tot
-
Boc i-a predat lui Ungureanu mandatul de premier. Noul Guvern s-a reunit în şedinţă informală
Fostul premier Emil Boc a plecat de la Palatul Victoria după o discuţie de aproximativ 20 minute cu noul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, în care i-a predat acestuia mandatul de şef al Guvernului. citeşte tot





Nu exista comentarii