Marcel Iureş deschide, cu spectacolul "Absolut", Festivalul de Teatru Independent Undercloud 2014

Spectacolul "Absolut", o producţie a Teatrului Act din Capitală, în regia lui Alexandru Dabija şi interpretarea actorului Marcel Iureş, va deschide, pe 1 septembrie, cea de-a şaptea ediţie a Festivalului de Teatru Independent Undercloud, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

373 afișări
Imaginea articolului Marcel Iureş deschide, cu spectacolul "Absolut", Festivalul de Teatru Independent Undercloud 2014

Marcel Iureş (Imagine: Bogdan Danescu/Mediafax Foto)

Anul acesta este prima ediţie internaţională şi prima dată când festivalul se transformă în bursă de spectacole.

Până pe 11 septembrie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, festivalul aduce în faţa publicului 32 de spectacole, producţii ale teatrelor independente din Bucuresti şi spectacole independente reprezentative din Marea Britanie (spectacolul "Blind Hamlet", prezentat în Festivalul de la Edinburgh), Franţa (spectacolul "A l'ombre de core", prezentat în Festivalul de la Avignon) şi Ungaria (spectacolul "Aşteptându-l pe Godot").

Ediţia de anul acesta a festivalului va reuni actori precum Marcel Iureş, Oana Pellea, Marian Râlea, Magda Catone, Maia Morgenstern, Claudiu Bleonţ, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Şerban Pavlu, Medeea Marinescu şi mulţi artişti tineri şi foarte tineri.

Printre spectacolele prezentate în festival se numără şi "Un tramvai numit dorinţă", "Cel mai frumos roman din lume", "Voyeur", "Fidelitate", "Suntem ceea ce iubim" etc.

Juriul celei de-a şaptea ediţii este format din actorul George Ivaşcu, regizorul Sanda Manu, criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu, jurnalistul Cristina Bazavan, teatrologul Irina Ionescu.

"Undercloud a apărut din dorinţa de a da o şansă reală teatrului independent, un teatru viu, sănătos, care a început să fie perceput prin anii 1995-1996 ca un strigăt şi s-a dezvoltat ulterior ca o mişcare de neignorat. Undercloud susţine artişti tineri şi cu experienţă care nici dacă se chinuie nu consumă bugetele teatrului de stat, nu pentru că nu şi-ar dori ci pentru că nu le deţin, în schimb produc din bani privaţi…oxigen cultural", spune Chris Simion, regizor şi scriitor, directorul festivalului.

Programul complet al spectacolelor poate fi consultat pe site-ul festivalului: www.undercloud.ro.

Biletele pot fi procurate online, prin www.bilete.ro, şi de la info-point Undercloud situat în curtea muzeului. Costul unui bilet/spectacol este de 35 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici