- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Milos Forman îşi prezintă noul film, în premieră mondială, în Cehia
Regizorul de origine cehă Milos Forman, celebru pentru filme precum "Zbor deasupra unui cuib de cuci" şi "Amadeus", îşi va prezenta noul film, "A Walk Worthwhile", în premieră mondială la Festivalul de Film de la Karlovy Vary (Cehia), ce are loc între 3 şi 11 iulie, potrivit site-ului evenimentului.

Cea de-a 44-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary include premiera mondială a peliculei "A Walk Worthwhile", realizată de Milos Forman după opera bufă cehă omonimă.
Opera a avut prima montare în 1965, iar un an mai târziu, Forman şi regizorul Ján Roháč au adaptat-o pentru micul ecran. Milos Forman a mai realizat, în 2007, o nouă montare scenică a operei, alături de fiii săi, Petr şi Matěj, la Teatrul Naţional din Praga. Montarea scenică din 2007 a fost cea care a stat la baza celei pentru marele ecran. Filmul, distribuit de compania Falcon, va intra în cinematografe pe 9 iulie.
Printre prezenţele la ediţia din 2009 a Festivalului se numără regizorul ceh de filme de animaţie suprarealiste Jan Svankmajer, care va primi la Karlovy Vary un Glob de Cristal pentru contribuţia sa remarcabilă la dezvoltarea cinematografiei mondiale.
Totodată, regizorii Patrice Chereau şi Alan Rudolph au dedicate câte o secţiune paralelă, în cadrul cărora vor prezenta o selecţie din filmele lor.
Competitorii europeni anunţaţi pentru Globul de Cristal sunt:
regizorul slovac Vladimir Balko, cu filmul său de debut "Soul at Peace", ce spune povestea unui fost deţinut care luptă cu trecutul,
maghiarul Gyorgy Palfi, cu filmul "I Am Not Your Friend", un studiu asupra alienării, şi
Vinko Bresan, din Croaţia, nominalizat pentru "Will Not Stop There", o cronică despre un veteran de război aflat în căutarea iubirii şi a împăcării,
Ivo Bresan revine la Karlovy Vary, după ce, la ediţia din 2000 a Festivalului, a câştigat premiul pentru regie, pentru filmul "Marshal Tito's Spirit"
drama de aventuri "Himalaya, Where the Wind Dwells", semnată de coreanul Jeon Soo-il,
drama psihologică iraniană "Twenty", de Abdolreza Kahani.
Peliculele selectate în secţiunea "East of the West", dedicată cinematografiei centrale şi est-europene:
"El Paso" (Cehia), de Zdenek Tyc,
"The 40th Door" (Azerbaidjan), de Elcin Musaoglu,
"Paper Soldier" (Rusia), de Alexei German Jr., şi
"Scratch" (Polonia), în regia lui Michal Rosa.
Juriul competiţiei oficiale este prezidat de producătorul francez Claudie Ossard, avându-i în componenţă pe regizorul Rodrigo Pla, din Uruguay, regizorul rus Sergey Dortsevoy, cineastul iranian Niki Karimi, actriţa Maria Bonnevie (Norvegia/ Suedia), cineastul ceh Ivan Zacharias şi criticul de film Kenneth Turan, de la Los Angeles Times.
-
Reabilitarea termică a clădirilor de locuit va putea fi finanţată cu fonduri UE
Social ieri, 21:12
Creşterea performanţei energetice a clădirilor va putea fi finanţată cu fonduri europene nerambursabile, ca urmare a modificării Programului Operaţional Regional, sumele urmând să fie alocate pentru blocurile de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990. citeşte tot
-
Videanu, la Gândul Live: Deşi stă bine în sondaje, USL ar lua exact 53% cu votul uninominal
Liderul PDL Adriean Videanu a declarat, joi seară, la Gândul LIVE, că USL ar lua, cu votul uninominal, exact 53%, deşi stă foarte bine în sondaje, el menţionând, pe de altă parte, că PDL va face la locale o figură bună şi va obţine peste 30% la primării şi la Consilii Judeţene. citeşte tot





Nu exista comentarii