Mircea Cărtărescu şi Ministrul Educaţiei vor fi decoraţi de Casa Regală a României

Principesa Margareta, Custodele Coroanei Regale, va oferi decoraţii în numele Regelui Mihai I unor personalităţi însemnate din România, printre care se numără scriitorul Mircea Cărtărescu şi Ministrul Educaţiei Adrian Curaj, sâmbătă, de la ora 16:00, în Holul de Onoare de la Castelul Peleş.

467 afișări
Imaginea articolului Mircea Cărtărescu şi Ministrul Educaţiei vor fi decoraţi de Casa Regală a României

Mircea Cărtărescu şi Ministrul Educaţiei vor fi decoraţi de Casa Regală a României (Imagine: Mihai Dascalescu/ Mediafax Foto)

Sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la proclamarea Regatului României, Principesa Margareta, Custodele Coroanei, oferă decoraţii în numele Regelui Mihai I unor personalităţi, instituţii şi colaboratori. Tot în această zi, Principesa Margareta marchează aniversarea celor 67 de ani ai săi printr-o recepţie organizată la Castelul Peleş, din Sinaia, unde sunt aşteptaţi înalţi oficiali ai guvernului României, printre care premierul Dacian Cioloş şi vicepremierul Vasile Dâncu şi alţi invitaţi de marcă. Momentul este sărbătorit printr-un un concert fastuos susţinut de Camerata Regală, urmat de o recepţie de gală.

Potrivit unui comunicat al Casei Regale, va fi investit cu „Ordinul Coroana României în Grad de Comandor” ÎPS Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei. Decoraţia regală „Nihil Sine Deo” va fi conferintă lui Mircea Cărtărescu, ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, lui Vasile Moldoveanu şi Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România (cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la fondare).

Va primi „Crucea Casei Regale a României” Asociaţia „Les petits frères des pauvres”, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la fondare. Vor fi investiţi cu „Ordinul Coroana României în Grad de Cavaler” Teodor Ilincăi şi Andrei Vandoros. Medalia „Custodele Coroanei Române” va fi acordată Ministrului Educaţiei Adrian Curaj, Corinei Şuteu, Ancăi Harasim, lui Dan Dan Mocanumonei Baciu, Danei Pârţoc, Monicăi Minoiu, lui S.P. O’Mahoney, dr. Radu Dop, lui Mugurel Mărgărit-Enescu, Mihaelei Minu, Lidiei Voicu, lui Mihai Covrig, Mihai Kovacs şi Ralucăi Stratulat.

Totodată, sâmbătă este sărbătorită Ziua Crucii Casei Regale a României. Personalităţile distinse cu Crucea Casei Regale a României sărbătoresc în fiecare an ziua decoraţiei lor la 26 martie, data la care Carol I a devenit Rege al României, prin votul reprezentanţilor naţiunii (14/26 martie 1881). Crucea Casei Regale a României a fost instituită acum opt ani, prin ordinul Majestăţii Sale Regelui Mihai I, în ziua de 10 mai 2008.

Principesa Margareta a României a fost desemnată Custode al Coroanei după retragerea din viaţa publică a Regele Mihai I anunţată oficial pe 2 martie. Regelui i s-au depistat probleme grave de sănătate, iar în urma deciziei de a sta la adăpost de viaţa publică, Regele Mihai I transmis următorul mesaj: "În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici