Nottara va susţine spectacole la Universitatea Politehnică şi la Societatea Română de Radiodifuziune

Echipa Nottara va susţine spectacole în mai multe teatre din Bucureşti şi din ţară, dar şi în săli ale Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi ale Universităţii Politehnice, a declarat managerul instituţiei teatrale, Marinela Ţepuş, luni, într-o conferinţă de presă.

229 afișări
Imaginea articolului Nottara va susţine spectacole la Universitatea Politehnică şi la Societatea Română de Radiodifuziune

Nottara va susţine spectacole la Universitatea Politehnică şi la Societatea Română de Radiodifuziune

Nottara, rămas fără sediu după ce clădirea ArCuB din strada Batişte, în care trebuia să îşi desfăşoare activitatea, a primit bulină roşie, îşi va susţine spectacolele în mai multe teatre din Capitală, dar şi din ţară, precum şi în săli ale unor instituţii precum Institutul Maghiar din Bucureşti, Centrul Cultural pentru UNESCO, Casa Artelor, din sectorul 3, Societatea Română de Radiodifuziune, dar şi în Aula mare a Universităţii Politehnice, care se construieşte lângă Biblioteca nouă a instituţiei şi care se va deschide la sfârşitul lunii martie.

Astfel, potrivit managerului Nottara, 20 dintre producţiile instituţiei vor fi găzduite de Teatrul Elisabeta. Despre sala pusă la dispoziţia insituţiei teatrale pe care o conduce, Marinela Ţepuş a declarat, pentru MEDIAFAX, că are 300 de locuri şi "este un loc foarte frumos şi foarte special". "Trebuie să ajustăm scena, ca să putem să aducem 24 de producţii acolo. Nu e nevoie să ne ajute primăria, pentru că noi avem toată scenotehnica noastră, avem ateliere de tâmplărie, trebuie să cumpărăm doar nişte cherestea. Dar nu sunt costuri mari. Primăria ne ajută să închiriem spaţiul şi este chiar foarte alături de noi", a spus Marinela Ţepuş.

O altă instituţie care a oferit ajutor Teatrului Nottara este Teatrul Ţăndărică, despre al cărui director, Călin Mocanu, Marinela Ţepuş a spus: "A fost primul care ne-a invitat să repetăm şi să jucăm coproducţia care era deja planificată înainte de suspendarea spectacolelor Teatrului Nottara".

De asemenea, Nottara a primit ajutor de la George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, care a întrerupt repetiţiile pentru spectacolul "Îmbânzirea scorpiei", în regia lui Gelu Colceag, timp de trei zile, pentru a găzdui premiera Nottara "Familie de artişti", în regia lui Alexander Hausvater, care va avea loc pe 20 ianuarie.

Totodată, Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra, a fost de acord să "ofere adăpost", sub acoperişul instituţiei pe care o conduce, pentru alte două spectacole ale Teatrului Nottara.

Nottara a primit invitaţii şi de la instituţii teatrale din ţară, între care Teatrul "George Ciprian" din Buzău şi Teatrul "Tony Bulandra" din Târgovişte.

"Asemenea dovezi de solidaritate, venite atunci când aveam mai mare nevoie, ne-au arătat că nu suntem singuri şi că există speranţă pentru comunitatea teatrală, intrată aparent într-o ciudată hibernare. E bine că se trezeşte măcar atunci când un teatru de notorietate şi cu o istorie de 68 de ani este ameninţat cu... dispariţia", a declarat Marinela Ţepuş.

În afară de ajutorul pe care îl primesc de la aceste instituţii, Nottara este găzduit, o dată pe lună, de Administraţia Prezidenţială în sala de spectacole a Palatului Cotroceni, loc în care s-a şi desfăşurat un prim spectacol, şi de Cercul Militar Naţional, de două ori pe lună, unde vor avea loc primele reprezentaţii pe 28 şi pe 29 ianuarie 2016.

Pe de altă parte, Marinela Ţepuş a spus că reprezentanţii Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, cărora le-a solicitat să găzduiască o parte dintre producţiile Nottara în sala "Pictura", în zile mai puţin propice pentru susţinerea reprezentaţiilor, respectiv luni, marţi şi miercuri, au refuzat să le acorde ajutor, motivând că sunt foarte ocupaţi.

Pe lângă cele 33 de titluri din repertoriul Teatrului Nottara şi spectacolul în premieră "Familie de artişti", aşteaptă acum accesul la rampă şi alte două spectacole, aflate în fază finală de lucru - "Tango, monsieur?", de Aldo LoCastro, în regia Ancăi Colţeanu, şi "Efecte colaterale", de Alexandru Popa, în regia lui Vlad Zamfirescu. "Acestor producţii le căutam săli adoptive", au precizat reprezentanţii Nottara.

Pe de altă parte, Marinela Ţepuş, managerul Nottara, a redactat o scrisoare deschisă adresată directoarei ArCuB, Mihaela Păun, căreia "ar trebui să îi ceară demisia", pentru "un gest atât de meschin", respectiv "false declaraţii publice şi dosirea unor documente de interes public, care făceau, practic, imposibil un protocol de colaborare al Teatrului Nottara cu ARCUB-ul, în următoarea perioadă".

Pe de altă parte, Mihaela Păun a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că nu a ascuns desfăşurarea studiului de fezabilitate în urma căruia clădirea care ar fi trebuit să intre în administrarea Nottara a primit bulină roşie şi că nu se aştepta la acest rezultat, întrucât studiul avea la bază indici tehnici şi economici, în vederea unor lucrări de consolidare a clădirii, care era deja încadrată cu grad II de risc seismic.

Teatrul Nottara din Bucureşti şi-a suspendat activitatea de la sediul din Bulevardul Magheru pe 23 noiembrie 2015, în urma promulgării de către preşedintele Klaus Iohannis a legii care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora.

Teatrul Nottara funcţionează ca o instituţie de spectacole de repertoriu (conform Ordonanţei Guvernului numărul 21 din 31 ianuarie 2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole şi concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, cu modificările şi completările ulterioare), cu un colectiv artistic care are în componenţa sa 35 de actori angajaţi, doi regizori şi un scenograf şi cu o echipă tehnică şi administrativă de 85 de membri. Din noiembrie 2011, Marinela Ţepuş se află la conducerea teatrului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici