O carte pe zi: ”Depozitul de bătrâni. Album de proză”, de Florin Toma

„Şi atunci, mi-am dat seama, revoltat, că trebuie făcut ceva împotriva acestei ineluctabile degenerescenţe biologice.”

Apărut la Editura BrumaR, în condiţii grafice excelente, volumul reuneşte mai multe proze scurte ale autorului, sub titulatura de „album de proză”, deoarece cele 10 nuvele sunt însoţite de viziunea a 10 artişti plastici români deosebit de valoroşi, prieteni apropiaţi ai autorului. (Este vorba de Maxim Dumitraş, Suzana Fântânariu, Nicolae Fleissig, Ioan Iacob, Otto Kruch, Silviu Oravitzan, Mircea Roman, Florin Şuţu, Floarea Ţuţuianu şi Aurel Vlad.).

În toate prozele, personajele, mai toate decrepite, plâng pe seama tinereţii dispărute, bătrâneţea fiind prilej de plângere a sorţii. Obsesia proustiană a trecerii timpului pare să fie una din temele principale ale prozelor lui Florin Toma.

„Ideea cărţii mele – spunea, de altfel, autorul într-un interviu - a plecat de la o crucială constatare: că, după 50 de ani de viaţă la un individ, celula umană începe să se zbârcească. Chiar zice acest lucru un personaj de-al meu, fireşte, scriitor. Dă semne de oboseală. Se istoveşte. Se stafideşte. Şi atunci, mi-am dat seama, revoltat, că trebuie făcut ceva împotriva acestei ineluctabile degenerescenţe biologice. Dacă n-o putem opri şi tot trăim cu ea (cât?…nu se ştie!), măcar s-o domesticim, s-o aprivoazăm, s-o facem mai «cumsecade». Şi asta, cum? Într-un singur fel: prin iubire şi cu asupra de senin în suflet. Iubirea este singura cale ce poate stăvili acest asalt neplăcut şi îngrijorător. Şi am recurs la un vicleşug. Mi-am închipuit cum e să fii fericit. Precum Camus, care încheie Mitul lui Sisif, îţi aduci aminte, cu fraza aceea care, de atunci, a transformat stupoarea în regulă: «Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit». (…) Cu toţii ne îndreptăm către Încolo. Iar acest «Încolo» se poate numi oricum. «Depozitul de bătrâni» n-are nimic nici decorativ, nici jignitor, nici deplorant. E doar fascinant. Cititorii vor descoperi la finalul poveştii fantastice un teritoriu nou, ceva ca o rezervaţie celestă, un depozit astral, un azil printre stele. Şi, după ce vor rămâne o clipă sau mai mult cu ochii pierduţi în imaginarul ce i s-a propus vor constata că nu e nimic dispreţuitor în formularea găsită de autor.”

Personajele lui Florin Toma par să aibă trei obsesii: sexul, decrepitudinea şi sinuciderea. ”Scenele de coit abundă – comenta Sorin Lavric -, alături de monologuri inspirate de vâltoarea instinctelor. Tinerii, dacă apar, nu au decât rostul de a adânci prin contrast rana descompunerii. Vederea prospeţimii altuia doare mai rău decât evidenţa propriei paragini. O adolescentă face duş sub privirile lubrice ale unui moşneag care înnebuneşte de jind: «Îşi săpunea cu migală fiecare sân în parte, jucându-se cu sfârcul şi privindu-l ca pe un odor scump, mângâindu-l şi încercând să-i adoarmă semeţia din ce în ce mai vârtoasă, apoi cobora cu perfidie spre pubis, unde năclăia alene, fără grabă, spumos, smocul de păr negru ca tăciunele, după care, se întorcea cu spatele, se pleca treptat, dezvăluindu-se, şi ridica mişeleşte un picior, căutând cu degetul înspumat locurile cele mai tainice.»“

Fireşte, nu toate prozele sunt egale ca valoare literară, dar cum textul d efaţă nu este o cronică, ci doar o semnalare, ne oprim doar la a sugera cititorului să caute şi să deschidă acest volum, până la urmă încântător.

Florin Toma - Depozitul de bătrâni. Album de proză. Editura BrumaR. 259 pag.