O carte pe zi: ”Anchetele unui detectiv singur” de George Arion

Crime Crime Press, singura editură specializată la noi în roman poliţist, păstorită de neobosiţii George Arion şi Alexandru Arion, a lansat anul trecut, la Târgul de Carte Gaudeamus, un format pocket, cu două colecţii: povestiri şi clasic.

149 afişări

Imaginea articolului O carte pe zi: ”Anchetele unui detectiv singur” de George Arion

O carte pe zi: ”Anchetele unui detectiv singur” de George Arion

Au apărut în acest nou format elegant trei titluri, între care şi volumul de povestiri al lui George Arion.

Anchetele unui detectiv singur conţine un număr de 99 povestiri poliţiste. Cei care conduc anchetele sunt profesionişti, cu pregătire în criminalistică şi în combaterea terorismului. ”E o vreme tocmai bună pentru cei pe care îi urmăresc de ani şi ani – spune autorul. Mi-i închipui cum se strecoară pe străzi lăturalnice ca să-şi dea loviturile la adăpostul nopţii. Iar mâine, la ştiri, lumea va afla din nou de maşini furate, de case jefuite, de crime. Poate chiar în clipa asta cineva îşi înfige pumnalul în pieptul unei victime luate prin surprindere; poate chiar în clipa asta un altul montează sub un automobil explozibilul care îl va arunca pe proprietar în aer când va răsuci cheia în contact. Poate chiar în clipa asta altcineva croieşte planuri ca să se răzbune pentru că l-a înşelat partenerul de afaceri sau vrea să elimine pe cineva pentru ca să-l moştenească. Iar pe cei mai mulţi făptaşi nu-i prinde nimeni şi rămân nepedepsiţi. Întreg oraşul miroase a fărădelege şi crimă, a bani câştigaţi fără muncă, a droguri vândute ziua în amiaza mare, a prostituţie şi jocuri de noroc.”

La prima ediţie, Daniela Zeca Buzura nota: „Postura inedită a detectivului care oferă cu ingeniozitate şi promptitudine dezlegarea unor situaţii aparent imposibile e completată de umorul fin şi verva limbajului.”


George Arion – Anchetele unui detectiv singur. Crime Scene Press, colecţia povestiri. Ediţia a doua. 586 pag.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CARTE ,
ROMAN ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.