O carte pe zi: "Corporaţia norilor", de Laurenţiu Ion

Poemul de faţă, "Corporaţia norilor", a fost scris exclusiv pe telefon, în drum spre birou şi înapoi acasă.

151 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: "Corporaţia norilor", de Laurenţiu Ion

O carte pe zi: "Corporaţia norilor", de Laurenţiu Ion

Laurenţiu Ion s-a născut în 1991, la Târgovişte. A mai publicat "Destulă pace pentru un război" (Humanitas, 2010) şi "Nouăzeci şi unu" (Tracus Arte, 2014). Poemele şi eseurile lui au apărut atât în reviste din ţară, cât şi din străinătate. În 2014, a lansat o revistă de literatură şi fotografie, Subcapitol, alături de care a organizat zeci de evenimente culturale şi lecturi publice. Lucrează în marketing.

Poemul de faţă, "Corporaţia norilor", a fost scris exclusiv pe telefon, în drum spre birou şi înapoi acasă.

Declară într-o postare: "După două volume de versuri, am decis că nu voi mai scrie poezie; cel puţin nu texte tăiate sub forma unor versuri. Nu mai găseam niciun rost, în primul rând pentru mine. Ce s-a întâmplat în ultimii ani, de la incendiul din Colectiv până la micile şi marile abuzuri ale autorităţilor, m-a înfuriat, genul de furie care rulează ca un virus pe background, ştii că e acolo, ai învăţat să trăieşti cu el. Aşa am scris un poem lung exclusiv de pe telefon, în drum spre birou şi înapoi acasă, mereu în timp ce făceam altceva şi niciodată ca un „poet” care se aşază la masă şi scrie pentru că trebuie să livreze".

Pe coperta a patra, Diana Geacăr scrie: "Laurenţiu Ion construieşte o voce lucidă, care analizează - uneori cu ironie şi umor, adesea fără milă - societatea în care trăim, una cu un mare grad de manifestare a violenţei şi măcinată de corupţie. Corporaţia norilor este o epopee modernă a unui erou contemporan: bărbat alb, singur, plătitor de impozite, care lucrează pentru un zeu puternic, dar distrugător de suflete, Corporaţia. Vrea să lupte împotriva Răului şi acţionează, dar îşi strigă tot mai tare neputinţa, acceptând că poate singura lui misiune este să supravieţuiască în acest tărâm otrăvit, România, unde ANAF este un Charon care aşteaptă eroul la sfârşitul vieţii să plătească pentru viaţa lui de artist independent, iar Guvernul, Hidra, în faţa căreia eroul contemporan se înfiinţează cu singura lui armă: tinereţea".

Iată şi un fragment, o mostră din poemul lui Laurenţiu Ion: "Trebuie să-mi trosnesc genunchiul/ în fiecare dimineaţă să pot funcţiona / corespunzător, să-mi aşez oasele/ înapoi la locul lor, în corpul/ robotului care pleacă la muncă.// Dragostea a plecat şi ea, iar o molie / încă roade la cămaşa pe care/ am lăsat-o la tine, roade de zor,/ roade ca nebuna în jurul inimii/ mele de cal bătrân şi abandonat.// Am o durere pe care medicii/ nu o iau în serios, mi-au palpat/ pieptul şi mi-au zis că sunt bine,/ dar le-am dat bani: m-au întors/ pe toate părţile şi au găsit boala// mea de cal bătrân şi abandonat,/ în care-mi duc singurătatea,/ au numit-o depresie şi m-au felicitat/ pentru determinarea cu care am căutat/ în mine boala secolului.// Nu mai am niciun organ pentru durere,/ durerea este peste tot acum, nu o mai pot/ localiza sub tricoul meu negru pe care/ l-am transformat în steagul unei ţări/ mereu în doliu, mereu în stradă,// să-şi plângă copiii morţi cu zile/ sau morţi deodată, o crimă comisă/ jumătate de asasin şi jumătate de stat./ Dacă ai fi aici cu mine, te-aş întreba dacă / auzi cum sună telefonul, dar nu eşti:// nimeni nu-i aici şi un telefon abandonat/ sună într-o secţie de poliţie din Caracal./ Vântul îşi face veacul în jurul casei,/ dar mai mult şuieră-n minte, ca atunci când/ laşi pe cineva vorbind singur în telefon,// şi vocea ei încă răsună în tine,/ cu ultimul cuvânt pe care l-ai auzit,/ începi să formezi un dialog imaginar/ în care niciunul dintre voi nu e mort,/ preiei tu cazul de unde ţara l-a abandonat:/ devii dispecera, poliţistul sau medicul,/ dacă e nevoie, devii tu mortul pe care/ o ţară întreagă îl plânge, dar orice rol ţi-ai dori/ în filmul nostru cu criminali la costum,/ tot la rolul mortului ai mai multe şanse".

Laurenţiu Ion - "Corporaţia norilor". Editura Curtea veche. 78 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici