O carte pe zi: „Cuvinte de rămas bun. 9 lecţii ale unei vieţi remarcabile”, de Benjamin Ferencz

„Răspândiţi-vă mesajul. Nu renunţaţi niciodată. Într-o zi, veţi vedea vârful muntelui”.

144 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Cuvinte de rămas bun. 9 lecţii ale unei vieţi remarcabile”, de Benjamin Ferencz

O carte pe zi: „Cuvinte de rămas bun. 9 lecţii ale unei vieţi remarcabile”, de Benjamin Ferencz

Benjamin Ferencz s-a născut în martie 1920, în oraşul Şomcuţa Mare, din comitatul Maramureş, Austro-Ungaria (azi în judeţul Maramureş, România). Pe când avea zece luni, familia sa a emigrat în Statele Unite, unde, peste ani, tânărul Benjamin avea să absolve Facultatea de Drept a Universităţii Harvard, specializându-se în crime de război. Aşa a ajuns, după al Doilea Război Mondial, la numai 27 de ani, procuror şef în procesele de la Nürnberg, în care toţi cei 22 de ofiţeri SS judecaţi pentru uciderea a peste un milion de persoane din Estul Europei au fost condamnaţi, patru dintre ei primind pedeapsa capitală.

Într-un interviu din 2017 oferit postului CBS News', Benjamin Ferencz declara: „Credeţi că omul care a dat drumul bombei deasupra Hiroshimei a fost un sălbatic? Să vă spun ceva foarte profund, un lucru pe care l-am învăţat după mulţi ani. Războiul produce ucigaşi din oameni decenţi. Toate războaiele şi toţi oamenii decenţi. Dacă unii vor război în loc de pace, aceia nu sunt naivi, sunt proşti. Au un grad incredibil de prostie, încât sunt în stare să trimită tineri ca să omoare alţi tineri, pe care nici măcar nu îi cunosc şi care nu le-au făcut vreun rău. Acesta este sistemul actual”.

Benjamin Ferencz, acum în vârstă de 102 ani, a publicat această carte la centenar. Îşi spune povestea cu umor, patimă şi înţelepciune. Pentru că, deşi a ajuns astăzi o legendă vie, el a trebuit să treacă prin întâmplări care de multe ori par ireale.

Convorbiri despre (portrivit tilurilor capitolelor) vise, educaţie, circumsatnţe, viaţă, principii, sdevăr, iubire, rezistenţă, viitor. Încheiate cu un cuvânt puternic de încurajare: Nu renunţaţi niciodată!

Benjamin Ferencz şi Nadia Khomami - Cuvinte de rămas bun. 9 lecţii ale unei vieţi remarcabile. Traducere din limba engleză de Roxana-Cristina Gheorghe. Editura RAO. 155 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici