O carte pe zi: "Fluviul de ceaţă", de Valerio Varesi

S-a scris despre Valerio Varesi că ar fi un povestitor excepţional. Romanul de faţă, primul tradus în româneşte, confirmă.

Totul se petrece într-o zonă a Padului, complicată acum, cum era şi pe vremea războiului - "un tărâm de graniţă, unii fugeau de aici şi treceau râul ca să ajungă printre ceilalţi. Oameni rătăciţi şi de multe ori trădători, republicani deghizaţi în partizani, partizani deghizaţi în cămăşi negre, indivizi care jucau la dublu, iscoade." Ecourile războiului ultim se mai aud şi astăzi, în setea de răzbunare, care se va fi ostoit în cea mai mare parte în primii ani de după încetarea ostilităţilor, dar vor mai fi fost oameni care au vrut să trăiască mai întâi şi abia apoi, ajunşi la bătrâneţe şi în pragul morţii, să vrea să se răzbune.

Doi fraţi Tonna, octogenari, dispar în aceeaşi zi de început de iarnă ploios, cu chiciură şi mult frig – unul aruncat pe fereastra unui spital (sau sinucidere?), altul cu o barjă cu care naviga pe Pad şi cu care mai transporta şi imigranţi ilegali, deşi cunoştea fluviul mai bine decât pe oameni. Amândoi făcuseră parte dintr-o grupare fascistă care comisese atrocităţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe urmele lor fuseseră până la un punct adversarii comunişti.

Scriu editorii: "Într-o vale întunecată din nordul Italiei, râul Pad iese din matcă. Ceaţa groasă care de obicei se aşterne deasupra oraşului e spulberată de o furtună dezlănţuită, astfel că, atunci când o barjă e luată de viitură şi eşuează mai în aval, dispariţia proprietarului său nu trece neobservată. În aceeaşi noapte, fratele barcagiului cade de la etajul al treilea al policlinicii din localitate. Comisarul Soneri primeşte misiunea să dezlege misterul.

Inundaţia şi ceaţa înşelătoare care acaparează din nou Valea Padului îl împiedică la tot pasul, iar tăcerea încrâncenată a locuitorilor de lângă râu ascunde tainele unei lumi în care timpul parcă s-a oprit. O lume în care lupta dintre partizanii comunişti şi miliţia fascistă continuă, purtată de combatanţi în care focul urii nu s-a stins niciodată, doar a ars mocnit, aşteptând să se dezlănţuie."

Comisarul Soneri e un personaj foarte agreat, un fel de Maigret, calm, singuratic, încăpăţânat, tenace. Reuşeşte să desluşească adevărul şi să-l facă să mărturisească pe asasinul revenit pe malurile Padului după multe decenii petrecute în Argentina, dar cu aceeaşi dorinţă de răzbunare.

Toate întâmplările au un sigur regizor - râul; şi un singur decor - ceaţa.

"Acum e bogăţie şi lumea a uitat de vremurile grele. Când e bunăstare se urăsc cu toţii pentru că înfloreşte egoismul, care e acum singura temelie a lumii. Dar o să se-ntoarcă mizeria şi toţi o să fie uniţi din nou. Dar asta nu o să mai fie problema mea. Rolul meu n-a fost decât să las un exemplu: mai devreme sau mai târziu cineva o să-l urmeze. (…) Am făcut ceva ce voiam să fie emblematic, pricepeţi? Ceva ce o să se întipărească în mintea oamenilor. Nu puteam să fiu ţinut minte doar după târnăcop şi nici doar după răzbunare de dragul răzbunării (…) Ce contează este coerenţa gestului meu. O să fiu catalogat drept nebun, dar eu ştiu că unii o să-şi amintească de mine şi o să păstreze vie ideea mea. În vremurile astea te mulţumeşti şi doar dacă ţii aprinsă flacăra – la momentul potrivit, flacăra asta va stârni un incendiu."

Valerio Varesi - "Fluviu de ceaţă". Traducere din limba italaină de George Arion Jr. Crime Scene Press. 221 pag.