O carte pe zi: „Misterul Henri Pick", de David Foenkinos

Povestea unui bibliotecar care a adoptat ideea unui scriitor de a înfiinţa o bibliotecă a manuscriselor refuzate de edituri…

118 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Misterul Henri Pick", de David Foenkinos

O carte pe zi: "Misterul Henri Pick", de David Foenkinos

În anul 2019 în care a apărut traducerea cărţii pe care o semnalăm, în Franţa era lansat un fim realizat de Rémi Bezançon, după romanul publicat în 2016 şi ajuns bestseller.

Romanul este povestea unui bibliotecar care a adoptat ideea unui scriitor de a înfiinţa o bibliotecă a manuscriselor refuzate de edituri. Se întâmplă într-un orăşel din Bretania. Ani mai târziu, o tânără editoare şi iubitul ei vizitează orăşelul şi descoperă pe rafturile bibliotecii un manuscris intitulat „Ultimele ore ale unei poveşti de iubire” semnate de un oarecare Henri Pick. Tânăra hotărăşte să-l găsească pe autor, află că murise cu doi ani mai înainte, decide să-i găsească familia spre a obţine acordul de a publica manuscrisul. Cartea e publicată, obţine un imens succes, toată lumea vrea să afle cât mai multe despre enigmaticul autor ajuns un „fenomen”, despre existenţa sa secretă. Se publică 300000 de exemplare, apare o traducere în germană, toată presa vorbeşte de carte ţşi de autor, viaţa văduvei şi a fiicei lui Henri Pick se schimbă radical, nimic nu mai e ce a fost. Fireşte, nici cu cei doi care au descoperit manuscrisul refuzat.

La lansarea traducerii în limba română, Adina Diniţoiu considera că avem de-a face cu un roman spumos, amuzant şi, deşi în prima jumătate se axează pe lumea editorială, pe ce înseamnă descoperirea unui roman, ce înseamnă să faci marketing pentru a-l vinde bine, toate excelent adaptate la lumea franceză, după ce trecem de acest prag observăm că avem şi o analiză fină a relaţiilor umane, a modului în care apariţia acestui roman neaşteptat de bine scris de către un om insipid care a făcut parte din comunitate, schimbă în mod radical destinele celor rămaşi în urma sa. În final, ceea ce la început părea amuzant se transformă în tragic, lăsându-de să observăm caracterul tragic al unora dintre modificările prin care trec protagoniştii.

David Foenkinos - "Misterul Henri Pick". Editura Nmeira, colecţia Babel. Traducere din limba franceză de Cristina Nan. 277 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici