O carte pe zi: "Sociologia proastei guvernări în România interbelică", de Bogdan Bucur

"Proasta guvernare interbelică a însemnat, în cele din urmă, eşecul absolut al centralismului administrativ (de factură liberală şi de influenţă franceză). Conducerea afacerilor publice de la Bucureşti, într-o manieră ultracentralizată, a provocat eşuarea statului şi înstrăinarea populaţiei locale de instituţiile publice (percepute ca sălaşuri ale pungăşiei şi parazitismului social). Măcinată de corupţie politică şi ineficienţă administrativă, România Mare a prestat servicii publice de o calitate atât de precară, încât a nemulţumit pe toată lumea. Atât în Basarabia, dar mai ales în Transilvania, a fost larg răspândită percepţia socială potrivit căreia Guvernul de la Bucureşti a transformat provinciile unite în satrapii, pe care le administra ca pe nişte colonii. Pretutindeni au fost recrutate, pentru administraţia provincială, cele mai slabe şi mai corupte elemente locale, dornice de îmbogăţire uşoară şi obediente faţă de partidul de guvernământ.

Din cauza sistemului centralizat, comunităţile locale nu aveau nicio putere reală asupra proceselor administrative: priveau neputincioase cum corupţia înflorea - în forme şi manifestări necunoscute în Austro-Ungaria sau Rusia ţaristă -, iar bruma lor de prosperitate se diminua în ritmuri tot mai accelerate. Principala explicaţie a acestui fenomen generalizat a constat în faptul că administraţia publică locală din Regatul României - subordonată complet organismelor tutelare centrale - a fost, mai curând, un instrument politic al guvernului naţional utilizat pentru a institui o ordine socială extractivă. În această circumstanţă, trebuie făcută observaţia că toate cercetările realizate de Şcoala Sociologică de la Bucureşti au reliefat ataşamentul populaţiei faţă de vechile autonomii locale şi regionale, în care autoritatea publică era exercitată direct de către comunitate sau delegată unor mădulari aleşi din sânul acesteia. În România Mare, administraţia publică nu se găsea sub controlul sau influenţa comunităţilor locale. Organele statului de la toate nivelurile erau dependente, exclusiv, de centrul politic, reprezentat de Guvernul de la Bucureşti. Astfel se explică comportamentul ofensator şi inacceptabil - generalizat pentru întreaga cuprindere a teritoriului naţional - al funcţionarilor publici în raport cu comunitatea rurală. Practic, aparatul de stat funcţiona în contradicţie cu nevoile şi interesele locale."

Aceste surprinzătoare concluzii - dar şi multe altele - se găsesc în noua carte a lui Bogdan Bucur, pe care o semnalăm astăzi, şi care va fi lansată la Târgul Internaţional de carte Gaudeamus, pe 23 noiembrie, la ora 13.00, la standul Editurii RAO.

Bogdan Bucur este lector universitar la Departamentul de Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA Bucureşti). Este autorul bestsellerului Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri (Bucureşti, Editura RAO, 2017) şi al volumului Jean Pangal, documente inedite: 1932-1942: contribuţii la analiza reţelelor sociale istorice (Bucureşti, Editura RAO, 2016). Ambele lucrări sunt multiplu premiate şi citate.

În această nouă carte a sa, scriu editorii, Bogdan Bucur "ne propune o privire incisivă asupra guvernării în toate provinciile României Mari, după Primul Război Mondial. Demagogia, abuzurile statului, corupţia clasei politice, proasta guvernare - deşi par titluri extrase din emisiunile canalelor de ştiri de astăzi -, sunt teze ale lucrării de faţă, concluzii susţinute cu argumente şi dovezi incontestabile. Este pentru prima dată în istoriografia română când este avansată şi probată, după o metodologie sociologică care pretinde capacitatea de a asigura reprezentativitatea statistică la nivel naţional, ipoteza ştiinţifică privind proasta guvernare românească din perioada interbelică, văzută de mulţi drept o autentică Epocă de Aur. Astfel, Bogdan Bucur demonstrează că, din cercetările monografice realizate de Şcoala Sociologică de la Bucureşti, România Mare a guvernat mai prost Basarabia, Bucovina, Banatul şi Transilvania decât Rusia ţaristă şi Austro-Ungaria. Chiar şi în Transnistria - aflată sub temporară ocupaţie militară antonesciană (între 1941-1944) - administraţia românească a fost mai slabă decât cea sovietică precedentă, în percepţia populaţiei autohtone. Totuşi, autorul precizează răspicat limitele teoretice şi metodologice până la care sunt valabile principalele ipoteze ale cărţii sale."

În prefaţa lucrării, academicianul Ioan-Aurel Pop menţionează că "istoricul Bogdan Bucur a realizat o cercetare profesionistă, bazată pe rigorile «meseriei de istoric» (Marc Bloch)". Preşedintele Academiei Române ne invită "să ne privim în oglindă din când în când, cu spirit de echilibru şi cu realism, fără să ne autoflagelăm sau să ne măgulim singuri, deoarece cunoaşterea veridică a vieţii trecute ne poate ajuta realmente să ne organizăm mai bine prezentul".

În partea finală, autorul recunoaşte că "am trudit la redactarea şi perfecţionarea acestei lucrări timp de 10 ani (…), din dorinţa ca România postdecembristă, care este patria mea, să încerce să nu mai repete erorile înaintaşilor. Ştiu că acest lucru nu se întâmplă. Dar această iluzie, de care sunt conştient, m-a determinat să perseverez. De altfel, nu doar în ţara noastră, ci pretutindeni, aproape nimeni nu învaţă din greşelile celorlalţi. Sunt necesare calităţi intelectuale excepţionale, imaginaţie sociologică (după Charles Wright Mills), rafinament cultural şi sensibilitate istorică, pentru o asemenea capacitate, cu care puţini oameni sunt înzestraţi. Totuşi, consider că sacrificiul românilor care şi-au pierdut viaţa pentru integritatea teritoriului naţional (în cele două războaie mondiale) sau pentru libertate politică şi revenirea la democraţie (în decembrie 1989) trebuie respectat şi omagiat, în primul rând, prin bună guvernare, lucru de care n-am avut parte, din nefericire, aproape niciodată în istorie".

Bogdan Bucur - Sociologia proastei guvernări în România interbelică. Cuvânt‑înainte de acad. Ioan‑Aurel Pop. Cuvânt‑înapoi de Hans‑Christian Maner. Editura RAO. 728 pag.